Conducerea clubului UTA a ajuns, în această seară, la un acord cu Octavian Ursu, fotbalistul cu profil ofensiv despărțindu-se recent de Universitatea Cluj. Gruparea de pe Someș îi propusese prelungirea contractului ce expira vara următoare, Ursu nu a acceptat condițiile și cele două părți s-au separat mai repede.

Un rol important a avut și Bogdan Apostu, impresarul fotbalistului care va împlini 25 de ani în luna noiembrie a acestui an. „Octavian Ursu a devenit o certitudine pentru acest nivel, după cele 11 goluri marcate și 6 assist-uri în sezonul precedent. Este un jucător de calitate, rapid, tehnic, care știe ce înseamnă presiunea unei echipe mari. Și-a dorit mult să ajungă la UTA, deși au existat și alte oferte, ceea ce denotă faptul că își dorește să reușească aici”, sună caracterizarea lui Apostu, fostul atacant al „roș-albilor” din anii 2000.

Născut pe 15 noiembrie 1994, la Mediaș, unde a și făcut primii pași în fotbal, Octavian Ursu a efectuat junioratul la Ardealul Cluj și Universitatea Cluj. Pentru „șepcile roșii” a debutat pe prima scenă în 2013, după care a mai trecut pe la pe la Unirea Slobozia, ACS Berceni, CS Mioveni, ASA Târgu Mureș (Liga 1), Olimpia Satu Mare, în urmă cu doi ani s-a întors la U Cluj, care l-a împrumutat pentru returul stagiunii trecute la ASU Poli Timișoara. „Mă bucur că am ajuns la UTA, o echipa de tradiție cu suporteri frumoși. Știu ce înseamnă presiunea unei echipe importante, mă motivează, sunt pozitiv și sper să-mi demonstrez valoarea. Nu vreau sa vorbesc prea mult acum, vreau să vorbesc pe teren”, transmite cel mai proaspăt component al UTA-ei, care poate evolua pe ambele flancuri ale liniei de mijloc, dar și ca „vârf”.

Astfel, UTA își completează lotul pentru turul stagiunii 2019-2020 a ligii secunde cu mijlocașul de bandă cerut de Balint după accidentarea lui Ciucur și plecarea lui Stahl la Astra. „Imediat când am aflat că Ursu pleacă de la Cluj am insistat să ne asigurăm serviciile sale. Este un fotbalist bun, tânăr, la origine mijlocaș dreapta, acolo unde avem mai multă nevoie după ultimele evenimente. E excelent și că el va pleca cu noi în Slovenia și, astfel, nu va rata nicio zi de cantonament”, ne-a declarat Laszlo Balint.

Octavian Ursu a semnat contractul de joc la București, în prezența lui Bogdan Apostu și va lua avionul spre Timișoara chiar în această seară. Mâine, se va urca în autocar alături de noii săi colegi, fiind al 23-lea utist ce pleacă la Rogla.

Recomandările redacției