US Open 2020: cele mai importante momente din prima zi de la New York

0
118

US Open 2020, primul turneu de Mare Șlem din timpul pandemiei de coronavirus, a debutat luni, la New York. Fără spectatori și fără numeroși jucători de top la start, competiția a avut parte de momente importante încă din prima zi.
Considerat cel mai gălăgios turneu major, ediția din acest an de la Flushing Meadows e total aparte. Dacă Roland Garros – care ar trebui să înceapă pe 21 septembrie – se va desfășura cu un număr restrâns de spectatori, lucrurile stau diferit la New York. Din cauza pandemiei și numărului mare de infectări, organizatorii nu și-au asumat niciun risc și n-au permis accesul publicului în arene.
La fel ca la meciurile de fotbal, zumzetul tribunelor a fost înlocuit cu unul artificial, de la stația de amplificare, care îi însoțește pe jucători după majoritatea punctelor.
US Open 2020, fără Nadal, Halep și alți jucători importanți
În lipsa jucătorilor importanți care n-au făcut deplasarea la New York din cauza pandemiei, cum ar fi Nadal, Simona Halep, Barty, Wawrinka, Monfils, Svitolina, Nishikori, Kyrgios sau Bianca Andreescu, US Open a aliniat la start și unele nume care nu s-ar fi regăsit în mod normal pe tabloul unei întreceri de Mare Șlem. Chiar și în aceste condiții, prima zi de concurs a fost una atractivă, cu meciuri lungi, surprize și destule momente specifice unei întreceri de top.
Principalele momente din prima zi de la US Open:
Zverev, Tsitsipas și Shapovalov avansează la New York. Cel mai așteptat meci al zilei de pe tabloul masculin a fost cel dintre Alexander Zverev (23 de ani, 7 ATP), una dintre eternele speranțe din NextGen, și Kevin Anderson (34 de ani, 117 ATP), finalistul de la New York din 2017. Neamțul s-a impus în patru seturi echilibrate, scor 7-6 (2), 5-7, 6-3, 7-5, după peste 3 ore de joc. La final, organizatorii i-au pregătit o surpriză mezinului familiei Zverev: Mischa, fratele acestuia, a fost prezent virtual pe arena „Artur Ashe” și l-a felicitat pe Alex pentru victorie.
Sursa: gsp.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.