În această perioadă, în USR s-a dat startul unui sondaj intern prin care membrilor le este cerută părerea asupra unei alianțe cu +PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, și o candidatură comună la alegerile europarlamentare.Conform unor surse, citate de Mediafax, pe votul intern, nu puțini sunt cei care se pronunță împotriva acestei alianțe, dar membrii USR se tem că jocurile sunt deja făcute, iar votul intern este doar de fațată, pentru că liderii de la centru vor aranja rezultatele în așa fel încât să fie bine.

Pe grupurile interne ale USR sunt discuții încinse pe tema supusă referendumului intern și mulți îl consideră pe Dacian Cioloș un profitor, care vine să profite de zestrea politică a USR.

Surse politice au precizat că Dacian Cioloș ar urma să ocupe primul loc pe listele comune USR-+PLUS. O decizie în privința listelor comune va fi luată pe data de 26 ianuarie, atunci când cele două partide vor avea reuniuni la nivel înalt pentru a-și decide viitorul.

În mesajele interne intrate în posesia STIRIPESURSE.RO, preluate de Mediafax, membri ai USR arată că 46% dintre votanți deja s-au pronunțat împotriva unei alianțe cu +PLUS, iar în una din organizaţii există suspiciuni de fraudare a votului intern.

 

Recomandările redacției