Am auzit pe mulţi „chibiţi” politici spunând că sunt dezamăgiţi de USR, acest partid apărut parcă din neant, dar ca o cerinţă firească a societăţii civile. Eu, personal, nu sunt dezamăgit pentru simplul fapt că nu m-am amăgit.
N-am avut mari pretenţii de la acest partid, nu l-am votat şi nu sunt convins că la următoarele alegeri îl voi vota. Dacă va mai exista sau, dacă va mai exista în această formulă ori sub această denumire. N-am avut şi nu am pretenţii pentru că îl desconsider. Doamne fereşte! Dimpotrivă, chiar apreciez faptul că nu s-a dus aţă spre Putere, ca şi câinele spre măcelărie. Îşi onorează statutul de partid de opoziţie, propune, dezbate şi promovează teme izvorâte tocmai din zona societăţii civile, critică atunci când e de criticat, tace uneori expresiv, nedorind să se compromită în dispute care nu sunt ale lui. Pe scurt, un partid nou, care deocamdată are răbdarea de a se consolida în arealul politic, poate să şi crească. Chiar dacă mai găsim şi personaje ciudate (Doamne, ce blând am fost) precum acest domn Goţiu, care transpiră un grobianism deranjant, USR îşi parcurge destinul într-un mod normal.
Spun că nu sunt dezamăgit pentru că nu m-am amăgit. Am calculat rece, distant şi obiectiv putirinţa USR. Mă dezamăgea dacă se lipea de Putere sau dacă se radicaliza într-un neoextremism care să-i atragă eventual pe votanţii – foştii votanţi – PRM şi/sau PPDD. Aşa, cu un ochi critic, sunt mulţumit să văd un partid care-şi respectă statutul din toate punctele de vedere: de partid mic, de partid în Opoziţie şi, totodată, de partid parlamentar.
Mic, deci conştient că nu poate să facă minuni decât dacă se compromite, aş zice iremediabil, nu parţial, cum se întâmplă deseori în politică. În Opoziţie, având ca temă predilectă sancţionarea erorilor (sau greşelilor?, că mă tot încurc) guvernanţilor. Şi, avem parte de asemenea erori, deci pe cale de consecinţă şi USR are de lucru. Şi, de asemenea, statutul de partid parlamentar, adică o formaţiune care are în spate votul, încrederea şi speranţele unui număr semnificativ de români.
Sigur, suntem abia în 2017, până în 2020, anul următoarelor alegeri, locale şi parlamentare, mai sunt doi ani jumate, trei. Multe se mai pot schimba, mai ales că în această perioadă vom avea alegeri europarlamentare – un excelent barometru de sondare electorală, cu amprentă politică  – şi, mai apoi prezidenţiale. Or, umblă vorba-n târg că USR-ul ar putea prelua rolul de partid-suport pentru un nou mandat al actualului preşedinte al ţării, Klaus Werner Johannis. Şi atunci se poate sfârşi cu aceast statut de partid necompromis.
Dar acestea sunt speculaţii. Deocamdată, USR este singurul partid post-decembrist născut nu din orgoliul unor lideri, nu prin sciziune sau prin oportunism, ci ca un firesc. Şi, aş spune, spectrul politic românesc are nevoie de un astfel de partid care, chiar dacă nu va ajunge la putere curând, va avea legitimitatea dată societatea civilă, de acea parte a populaţiei sătulă de rocada nesfârşită la Putere a unor partide ce îşi menţin aceiaşi oameni compromişi. Repet nu sunt dezamăgit, nu m-am lăsat amăgit, dar apreciez parcursul de până acum al USR!

Recomandările redacției