UTA a câștigat întrecerea arădeană a juniorilor născuți în anul 2001 într-o manieră clară: 22 de victorii din tot atâtea meciuri disputate și un golaveraj incredibil: 319-5! Cu punctaj maxim, 66, UTA a fost urmată pe podium de Viitorul Arad (57 de puncte) și CS Ineu (49).
Campionii Aradului pe 2015-2016 sunt: Rareș Mladin, Rafael Zamfir – portari;  Emanuel Bota, Virgil Dolean, Andrei Haloș, Francisc Milak, Cătălin Mohaci, Denis Salcă, Sergiu Spătaru – fundași; Robert Corchiș, Andrei Cornean, Mark Duma, Damian Dumitru, Alex Hațegan, Alexandru Lazie, Roberto Olteanu, Adrian Răzban,Vlad Selegean – mijlocași; Petru Costea, Alexandru Nagy, Bogdan Tăședan – atacanți.
Cu puțin timp înainte de finalul stagiunii, în aprilie, puștii roș-albi au mai câștigat un trofeu, la Reșița, Cupa Life Care, fără să primească gol (trei victorii, golaveraj 16-0). Și turneul din Valea Domanului e parte din „încălzirea” pentru faza zonală V (sunt opt zone în total), pe care Federația Română de Fotbal a decis să o organizeze la Arad, de mâine și până sâmbătă.
Terenul care trimite câștigătoarea în faza semifinală e ICRTI. UTA se va duela cu FC Hunedoara, Electrica Timișoara și CSS Caransebeș, programul jocurilor fiind următorul:
2 iunie
FC Hunedoara – UTA Arad (ora 16,30) Electrica Timișoara – CSS Caransebeş (ora 18,00)
3 iunie
UTA Arad – CSS Ca­ransebeş (16,30) FC Hunedoara – Electrica Timi­șoara (18,00)
4 iunie
Electrica Timișoara –  UTA Arad (16,30) CSS Caransebeş – FC Hunedoara (18,00)

Recomandările redacției