UTA a anunțat ieri că un fotbalist a fost testat pozitiv cu Covid-19. Toată echipa clubului UTA a intrat în izolare provizorie, iar pregătirea pentru sezonul 2020-2021 a fost întreruptă.
Cu numai o zi înainte de aflarea programului pentru următorul sezon, UTA a fost lovită pe neașteptate de coronavirus.
Lotul lui Laszlo Balint, a intrat de urgență în izolare, iar amicalul programat vineri cu CFR Cluj, a fost anulat.
Se așteaptă acum o nouă serie de teste, peste 5 zile.
„Jucătorii și staff-ul primei echipe a UTA-ei au efectuat o nouă testare COVID, cea cu numărul 8 de la instaurarea protocolului medical. Rezultatul uneia din persoanele testate a fost pozitiv. Din acest motiv, tot lotul, staff-ul tehnic și medical intră în izolare pentru o perioadă de cinci zile, perioadă la capătul căreia urmează retestarea. Cei care vor avea rezultate negative vor relua activitatea, iar în cazul în care vor exista persoane cu rezultate pozitive, acestea vor rămâne în continuare în izolare”, se arată în comunicatul celor de la UTA.

Recomandările redacției