Echipa fanion a Aradului demarează de azi cea mai importantă etapă de pregătire a iernii. Timp de 9 zile, utiștii vor acumula din punct de vedere fizic la Moneasa și Dezna, în locațiile de antrenament ochite deja antrenorii Cristi Todea, Cristi Păcurtar, Sorin Botiș și Dan Țapoș.
Delegația arădeană s-a cazat aseară la Hotelul Parc, iar  az ia în piept traseele montane. La prima strigare, sunt 25 jucătorii care-și vor încărca baterile și anume:
Barna, Bodea, Zamfir – portari
Polgar, Manea, R. Iuga, Dinculescu, D. Lazăr, Ghergu – fundași
Petra, Hlistei, Prună, Dobrean, Jorza, Tănase, Stahl, A. Iuga, Isac, Miculescu, Gruiescu, Sorato – mijlocași
Buia, Curtuiuş, Toma, D. Popa – atacanți
După numeroasele despărțiri din această iarnă, respectiv Svedkauskas, Adili, Scutaru, Ciucă, Asani, Cârstocea, Păcurar, Boakai și Florea, plus Grahovac și Strătilă, care au plecat pe finalul lunii noiembrie de la Arad, media de vârstă a lotului arădean a scăzut foarte mult. Noile achiziții sunt și ele destul de tinere, adică: Bodea (24 de ani), Buia (23 de ani), Petra (24 de ani), D. Popa (20 de ani), A. Iuga (20 de ani) și D. Lazăr (19 ani). Ghergu (20 de ani) și Sorato (22 de ani) rămân încă în probe, iar de la echipele de juniori au ajuns la Moneasa Zamfir, Isac și Miculescu (16 ani) și Gruiescu (17 ani).
În fine, la un simplu calcul vorbim despre 16 fotbaliști sub vârstă (Under 21) dintre cei 25 deplasați la Moneasa ieri. „Filaret e așteptat și el în cantonament. În rest, într-adevăr, avem o echipă destul de tânără, formată – însă – din băieți pe care îi cunoaștem și care știu ce înseamnă UTA. Își doresc mult să joace pentru acest club, iar acesta este un punct bun de plecare. Pentru ei, e foarte important să folosească fiecare ocazie de a juca pentru UTA și, implicit, pentru ei și carierele lor”, a punctat Cristian Todea, după remiza (2-2) din amicalul cu Szegedul, ce a prefațat intrarea în cantonament.
Hotelul Parc din stațiunea de la poalele Munților Codru Moma va fi „cartierul general” al „Bătrânei Doamne” până pe 27 ianuarie. Atunci, la revenirea acasă, „roș-albii” își vor măsura forțele cu sora mai mică, Lunca Teuz Cermei, acolo unde activează foarte mulți ex. utiști.

Recomandările redacției