UTA a remizat cu Viitorul Constanța în primul meci oficial al anului

0
322

UTA și Viitorul s-au întâlnit vineri de la ora 17:00, într-un meci extrem de important în lupta pentru prezența în play-off-ul Ligii 1.

După ce au început prima parte a sezonului cu victorii importante, băieții lui Laszlo Balint au terminat anul 2020 cu o înfrângere dramatică contra celor de la Astra. De cealaltă parte, Viitorul a venit la Arad cu moralul excelent după ce a câștigat restanța cu Hermannstadt 2-1.

Confruntarea din această seară a fost a doua dintre cele două formații. Prima întâlnire directă a avut loc în tur: a fost 1-1, pe stadionul din Ovidiu.

UTA a început partida în mod obișnuit cu echipamentul roșu-alb, în timp ce Viitorul a jucat în negru complet. În prima repriză echipa arădeană nu a reușit să ajungă cu atacul până la poarta adversă, cu toate că au existat ocazii suficiente, dar și contre ce puteau aduce un gol pentru echipa din Arad. Așadar, prima repriză s-a încheiat cu scor alb, deoarece niciuna dintre cele două echipe nu a riscat să iasă suficient pentru a marca.

În cea de a doua repriză ambele echipe au început să preseze și să caute golul câștigător. Arădenii au stat foarte aproape de constănțeni astfel că nu le-au dat șansa adversarilor să construiască atacuri suficient de puternice. La sfârșitul reprizei secunde Viitorul a rămas fără Virgil Ghiță după ce acesta a obținut al doilea cartonaș galben, iar UTA s-a aflat în avantaj numeric. Din nevoia de puncte UTA a tras cu toți dinții pe final de meci pentru a reuși eventuala urcare în clasament. Dacă echipa lui Balint reușea să marcheze UTA ajungea pe locul 8 în clasament. După trei minute de prelungiri partida de la Arad s-a terminat cu scor alb, iar UTA a a obținut numai un punct și a rămas pe locul 11.

Echipele de start:

UTA: Iacob – Simo, Benga, Erico, Tomozei, Rusu, Modestas, Albu, Oroian, Roger, Hora

Rezerve: Balauru, Melinte, Ilie, Miculescu, Roșu, Antal

Antrenor: Laszlo Balint

Viitorul: Cojocaru – Boboc, Dobrosavlevici, Ghiță, De Nooijer – Benzar, Artean, Ciobanu – Ely Fernandes, Luckassen, Ganea

Rezerve: Căbuz, Sabala, Mățan, Grameni, Babunski, Dussault, Mladen, Pitu, Haită

Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)

Arbitru: Lucian Rusandu // A1: Imre-Laszlo Bucsi; A2: Stelian Slabu

Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare)

 

sursa foto: Prosport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.