UTA Arad a întâlnit formația Chindia Târgoviște, într-un meci din etapa cu numărul 23 din Liga 1. Meciul a avut loc sâmbătă de la ora 14:30 pe terenul Centrului Național de Fotbal de la Buftea, locul ales pentru a găzdui jocurile de pe teren propriu ale Chindiei Târgoviște.

Înaintea meciului dâmbovițenii au intrat după trei eșecuri consecutive în Liga 1 și au pierdut locurile de play-off, ajungând pe șapte, cu 28 de puncte. UTA se afla la egalitate, dar un golaveraj inferior, astfel că se află pe poziția nouă.

La mijlocul săptămânii, cele două formații au evoluat în Cupa României. Chindia a trecut fără emoții în sferturi, după 3-0 cu Farul, în timp ce UTA a fost eliminată de Universitatea Cluj, scor 1-2.

La această partidă Laszlo Balint nu a participat, antrenorul celor de la UTA Arad, a fost depistat cu COVID-19 înaintea meciului cu Universitatea Cluj. În partida tur de la Arad dintre UTA și Chindia, gazdele se impuneau cu 1-0, după golul lui Rusu.

Prima repriză dintre UTA și Chindia a început destul de echilibrat, ambele echipe au atacat, iar posesia a fost la ambele echipe. până în jumătatea primei reprize nu au fost faze foarte importante pentru UTA, iar Chindia a avut o ocazie bună care a fost ratată. La scurt timp gazdele au reușit să facă o fază bună și au marcat prin Daniel Popa care a trimis mingea sub bara transversală. După golul încasat UTA a pornit mai multe atacuri puternice, dar fără efect, iar scorul s-a terminat 1-0 în favoarea gazdelor.

În repriza a doua UTA a făcut tot posibilul să contra atace, dar de cele mai multe ori defensiva Chindiei și-a făcut treaba. După minute bune de joc, istoria meciului părea să fie scrisă, iar elevii lui Emil Săndoi deja se gândeau la cele trei puncte. Dar UTA a egalat în stilul propriu, în minutul 90+2, prin Erico da Silva, fundașul UTA-ei. Acesta se află la cel mai bun sezon al său după ce a reușit pentru prima dată să marcheze într-un sezon 4 goluri.

Scorul s-a terminat 1-1, iar cele două echipe s-au ales cu un punct care nu prea le ajută. UTA rămâne la mijlocul clasamentului cu 29 de puncte, iar după terminarea meciului UTA a trecut deasupra Chindiei, pe locul șapte în clasament.

Formații oficiale:

Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, P. Iacob, Kocic – Diaz, Dulca, Rață, Dumitrașcu – D. Florea, D. Popa. Rezerve: Moldovan, Atanase, Mitrea, Yameogo, Berisha, Șerban, Ioniță, Martac, Fomba. Antrenor: Emil Săndoi.

UTA: Fl.Iacob – Melinte, Erico, Benga, Shlyakov – Albu, Roșu – Antal, Roger, D. Rusu – Petre. Rezerve: Balauru – Peteleu, Ilie, Isac, Miculescu, Hora, C. Rus, Buhăcianu, Tescan. Antrenor: Alin Pânzaru.

Arbitri: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov) – Sebastian Gheorghe (din Suceava) și Marius Marchidanu (din Brăila). Rezervă: Adrian Cojocaru (Galați).

Observator FRF: Nicoale Mavrodin (București).

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției