Ieri, la sediul Federației Române de Fotbal au fost stabilite coordonatele turneului final al Campionatului Național Under 19. Au ajuns aici opt din câștigătoarele celor zece serii, echipele cu cel mai bun punctaj. UTA, învingătoare detașată în seria a VIII-a (cu 14 victorii din tot atâtea meciuri), a fost desemnată una din gazdele „bornei” ce duce spre titlul național.
Sâmbătă și duminică, pe stadionul „Otto Greffner” din Șiria, „roș-albii” sunt acompaniați de echipele FC Kiss Baia Mare, Gaz Metan Mediaș și Drobeta Turnu Severin. Regulamentul fazei a prevăzut o tragere la sorți pentru două jocuri eliminatorii, se întâlnesc apoi câștigătoarele, iar cea mai bună merge în finala națională.
Programul meciurilor de la Șiria
Sâmbătă, 12 mai
Ora 16:00: FC Kiss Baia Mare – Gaz Metan Mediaș
Ora 18:00 UTA Arad – CSS Drobeta Turnu Severin,
Duminică, 13 mai
Ora 17:00 Întâlnirea câștigătoarelor jocurilor de sâmbătă
Alte patru echipe se întâlnesc, tot începând de sâmbătă, 12 mai, la Craiova. Programul jocurilor din Bănie: CSA Steaua Bucureși – CS U Craiova (ora 16:00), LPS Piatra Neamț – CS Mioveni (ora 18:00). Cu mențiunea că FC Botoșani a depus o contestație împotriva echipei din Piatra Neamț și nu e exclus să îi ia locul.
Finala pe țară e programată sâmbăta viitoare, 19 mai, cel mai probabil la Alba Iulia.
Despre așteptările taberei arădene a vorbit antrenorul Mihai Petcuț, cel care face echipă tehnică alături de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi: „Suntem mulțumiți de tragerea la sorți, deși suntem siguri că vom avea meci dificil cu cei din Severin. Sigur că vrem să câștigăm, așa gândesc toate echipele care au ajuns aici. Ca și anul trecut, UTA e prezentă la turneele finale, iar pentru copii e ceva cu care rămân toată viața”.
Altfel, să mai spunem că în ultimul meci din stagiunea re­gulate, UTA Under 17 s-a impus cu 6-2 la Târgu Mureș, împotriva celor de la LPS. Lezeu, Țuța (2) și Cocian (3) au fost autorii golurilor arădene.

Recomandările redacției