UTA anunță trei fotbaliști noi în lotul „Bătrânei Doamne“

0
315

Cei din conducerea clubului UTA au anunțat marți venirea a trei fotbaliști noi. Este vorba despre doi mijlocași străini cât și un fotbalist de bandă Under 21 care porbabil va ține locul lui Denis Rusu. Cu toate că UTA a anunțat cele trei transferuri nu a publicat numele celor trei noi fotbaliști ai clubului arădean. Acum lotul lui Laszlo Balint se ridică șa 21 de jucători, urmând ca identitatea celor trei noi sosiți să fie făcută publică în momentul sosirii acestora la Arad.

Clubul UTA anunță concretizarea tratativelor cu trei fotbaliști, care au semnat cu echipa noastră. Doi dintre ei sunt mijlocași străini, iar al treilea e fotbalist de bandă Under 21. La solicitările lor, aceștia vor fi prezentați doar în momentul sosirii lor la Arad. Suntem în negocieri și cu alți jucători, pentru a crește valoric lotul cu care vom aborda sezonul 2021-2022 al Ligii I”, este comunicatul celor de la UTA, de pe site-ul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.