UTA are cel mai bun atac din Liga a II-a, dar Miculescu încă nu se află printre marcatori: „Apare mult la finalizare, să sperăm că va marca la Belgrad”

0
185

După 6-0 cu Daco-Getica, „Bătrâna Doamnă” a ajuns la 26 de goluri înscrise în acest sezon, dar talentatul junior David Miculescu încă nu apare pe lista marcatorilor. Internaționalul Under 19 a apărut și sâmbătă de câteva ori la finalizare, dar pur și simplu nu se lipește la gol.
Dar, prestația generală a „decarului” utist a fost în tonul echipei, adică pozitivă. Iar UTA a început, ca și etapa trecută, cu trei fotbaliști U19 pe teren. „Toți fotbaliștii care intră din primul minut pe teren, indiferent că sunt seniori sua juniori merită să joace. Până la urmă, decizia de a folosi un jucător mi-o asum în totalitate și jucătorul res­pectiv trebuie să confirme această încredere pe care i-o acordăm. Mă bucur pentru Isac, chiar dacă astăzi nu a avut aceeași prospețime precum în ultimele două jocuri și este normal. Mă bucur și pentru David Miculescu, păcat că nu s-a deblocat și el, deși a apărut de foarte multe ori la finalizare. Probabil are nevoie de un declick, îi lipsește puțin golul și bucuria specifică marcării lui. La fel, Andrei Rus a jucat bine, deci sunt semne bune, suntem pe drumul cel bun și din acest punct de vedere”, a punctat Laszlo Balint.
Dacă componenții seniori ai lotului iau o pauză de la meciurile cu miză, juniorii Damian Isac și David Miculescu vor juca pentru calificarea la „europene” în tricoul naționalei.
„Le-am explicat ambilor că merg la echipa națională din postura de jucători ai UTA-ei. Au o responsabilitate mai mare, sunt reprezentanții unei echipe importante din peisajul fotbalului românesc și tocmai de aceea și noi avem așteptări ca ei să evolueze cât se poate de bine în tricoul naționalei. Au ieșit azi (n.a. sâmbătă) cu mici probleme medicale, însă nu e ceva grav, ce le-ar putea împiedica prezența la echipa națională”, a adăugat antrenorul „roș-albilor”.
Deblocarea pentru Miculescu ar putea veni, așadar, în „tricolor”, deși: „Știți cum e, sunt tablouri, sfere, diferite. David chiar a marcat trei goluri la ultima acțiune a echipei naționale, dar – într-adevăr – acum vor fi meciuri cu o miză importantă și, deci, va avea un plus de moral și încredere dacă înscrie la Belgrad sau face meciuri bune. Noi sperăm și le ținem pumnii și lui, și lui Isac”, a mai punctat Balint.
Utiștii David Miculescu și Damian Isac au răspuns chemării lui Laurențiu de ieri, iar pe 8, 11 și 14, „tricolorii” U19 vor da piept la Belgrad cu Serbia, Spania și Lituania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.