UTA confirmă parteneriatul cu Primăria Arad

0
377

Parteneriatul cu Primăria Arad a fost confirmat de către clubul UTA. După comunicatul trimis zilele acestea de către primărie, clubul a dorit să transmită că a primit confirmarea parteneriatului cu Primăria Arad.
„Am avut convingerea că vom continua colaborarea, partenerul cel mai important al clubului a fost, de la în­- ceputul acestui proiect, și este și astăzi, Primăria Municipiului Arad. Promovarea din această vară, vis al arădenilor, vechi de mai bine de un deceniu, a fost obținută împreună cu partenerii noștri din conducerea orașului. Suntem con­vinși că Primăria va găsi soluții și în perioada această grea, de criză medicală și economică, să sprijine Clubul UTA minimum cu sumele cu care a contribuit și în anii precedenți. Legea 115/2020 permite Consiliilor Locale și Județene alocarea directă de subvenții pentru cluburile sportive. Așteptăm concretizarea parteneriatului în următoarea ședință de Consiliu Local. Ținând cont că suntem o echipă nou-promovată în Liga I, și noi și Aradul dorim să punem bazele unei echipe care va rezista rigorilor primului eșalon. În realizarea acestui demers avem nevoie de certitudini acum, înaintea startului, pentru a pregăti cât mai bine sezonul“, spun cei de la UTA, într-un comunicat.
Astfel, parteneriatul dintre UTA și primărie continuă precum în anii precedenți, iar clubul arădean va fi finanțat în continuare de către sponsorul principal Primăria Arad. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.