Stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” a înțeles că nu mai are rost să insiste cu unii jucători, care nu au răspuns conform așteptărilor în ultimele runde, după salvarea matematică la re­trogradare. După eșecul usturător cu Dacia Unirea Brăila, Ionuț Popa a vorbit despre fotbaliști care își țineau mâinile în șold sau pe genunchi în loc să se implice în joc. Pe cale de consecință, utiștii vor aborda ultimul meci al sezonului cu un lot și mai tânăr de jucători.
Din informațiile noastre, Polgar, Petra, Hlistei și Buia nu vor mai face deplasarea la Pitești, la fel ca și Roșca, fundașul ba­sarabean despărțindu-se deja de UTA. Bodea și Burlă sunt accidentați, însă nici prezența căpitanului Curtuiuș nu este certă, atâta timp cât acesta se confruntă cu o contractură musculară.
Așa stând lucrurile, Popa, Păcurar și Țapoș vor apela la mulți jucători tineri pentru disputa de vineri seara, din Trivale. Fie de la grupa de juniori mari pregătită Bogoșel, Petcuț și Țamboi, fie de la cea Under 17, a lui Sandu Gaica și Adi Ungur.
Delegația Campioanei Pro­vinciei va pleca joi din Arad și se caza la hotelul „Victoria” din Pitești.

Recomandările redacției