UTA face transferuri pe bandă rulantă

0
267

UTA își separă drumurile de mai mulți sportivi, clubul le-a mulțumit pentru performața de care au dat dovadă în acest sezon. „Bătrâna Doamnă“ nu va mai prelungi contractul acestor sportivi deoarece deja a adus patru jucători noi pentru sezonul următor. După puțin timp în prima ligă, UTA face transferuri tot mai diversificate și aduce sportivi de top.
„Vom merge pe drumuri separate, dar aportul lor la superba perfor­manță reușită în această vară rămâne pentru totdeauna consemnat în povestea UTA-ei. Contractele lui Cristian Pușcaș, Soufiane Jebari, Bogdan Stancu, Radu Crișan, Andrei Rus și Alexandru Ciucur cu UTA nu vor fi prelungite pentru sezonul 2020-2021. Pentru toată perioada petrecută alături de noi și – mai ales – pentru contribuția la promovare, le mulțumim! Mult succes în pașii următori ai carierelor tuturor!“, spun cei de la UTA, într-un comunicat de presă.
Zilele trecute, clubul i-a prezentat pe Ioan Hora și Neluț Roșu, iar acum pe Vlad Morar. Toți au în palmares titlul de campion al României, primul cu CFR Cluj, iar ultimii doi cu Viitorul Constanța.
Însă surpriza făcută de UTA este transferul brazilianului Erico da Silva, întărindu-și astfel și apărarea, după ce arădenii au adus doi atacanți și un mijlocaș.
Erico a fost crescut în academia celor de la Palmeiras, el a ajuns prima oară în România în 2012, când a fost transferat de cei de la „U” Cluj. Însă, după numai câteva luni, Erico a plecat înapoi în Brazilia, la Guaratingueta. Fundașul brazilian s-a întors în țara noastră, fiind transferat de Pandurii Târgu-Jiu. Erico a mai trecut și pe la Astra Giurgiu, de unde a plecat în Azerbaidjan, la FK Sabail, echipă cu care a jucat, în vara anului trecut, și în Europa League, împotriva Universității Craiova.
Erico da Silva are vârsta de 31 de ani și este fundaș central, dar el poate fi folosit și pe postul de fundaș dreapta sau mijlocaș la închidere. Da Silva este cotat cu suma de 300.000 de euro de cei de la Transfermarkt.
În cadrul conferinței de presă, antrenorul László Balint a anunțat că Erico, deși este primul jucător transferat în compartimentul defensiv după ce UTA a promovat în Liga I, cu siguranță acesta nu va fi ultimul.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.