Adrian Falub nu a dorit să ope­reze schimbări la nivelul staffului tehnic utist, dar – chiar și așa – componența acestuia va avea de suferit. Pe lângă Marius Suller, cel cu care tehnicianul de 46 de ani a lucrat peste tot, preparatorul fizic, Vlad Țăran și antrenorul cu portarii, Dan Țapoș, au rămas pe loc. În schimb, Cristian Todea pare să fi făcut un pas înapoi, din moment ce nu a fost azi la antrenament și a transmis condu­cerii clubului că nu mai dorește să continue. „Mi-aș dori mult să rămână și Cristi Todea, dar nu știu dacă vrea și el acest lucru. Din câte mi s-a spus, și-a manifestat dorința să plece”, a menționat Falub la conferința de presă de azi.
Din informațiile noastre, „Dulăul” a fost dezamăgit de pașii făcuți de „oficialii” clubului în această săptămână. Luni, Codru Grădinariu și Claudiu Drăgan au fost în vestiarul arădenilor și l-au prezentat pe Todea ca noul antrenor principal. E adevărat, interimar, pentru ca apoi fostul „închizător” să afle că – de fapt – interimatul său a durat doar… un antrenament. Dacă Liviu Ciobotariu nu s-ar fi răzgândit peste noapte să vină la Arad ar fi devenit de marți noul „principal”, lucru ce s-a întâmplat apoi cu Adrian Falub miercuri seara. De la impresia că va sta pe bancă, la Afumați, Cristi Todea a aflat din presă că i se va găsi sigur un înlocuitor. Pe cale de consecință, nici nu a mai dorit să aibă nicio discuție cu noul șef al staffului tehnic, pentru a afla termenii unei eventuale colaborări.
Todea a adunat 168 de meciuri oficiale pentru UTA în primele două ligi din România, dar și 181 pentru Gaz Metan Mediaș, unde – de asemenea – a purtat banderola de căpitan. De fapt, după ce a pus ghetele în cui chiar de la formația sibiană, „Dulăul” a intrat în stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” în vara anului 2015. De anul trecut e deținător al licenței A UEFA și a lucrat cu Roland Nagy, Laurențiu Roșu și Adrian Mihalcea.

Recomandările redacției