Al treilea amical disputat de UTA la Belek a fost și cel mai reușit din punct de vedere al prestației. Din păcate însă rezultatul a fost unul negativ, asta în primul rând din cauza unor greșeli mari în apărare dar și din cauza ineficienței în fața porții. Colectiv jucătorii lui Balint au făcut un joc bun, cu siguranță mult peste ce au arătat în partidele cu Charleroi și AS Pelican. Intensitatea și efortul au fost considerabil mai mari, s-a făcut pressing foarte avansat pe tot parcursul meciului, cu multe recuperări în jumătatea de teren adversă, am văzut combinații reușite încheiate cu destule mingi aduse în careul advers, toate acestea în fața unui adversar solid, serios, care nu ar avea nicio problemă în Liga 1.

UTA a început tare partida, atacând încă din primul minut. Miculescu și Roger greșesc ținta, Batha lovește bara iar a patra încercare se soldează cu primul gol al meciului, înscris de David Miculescu plasat, din centrul careului, după o centrare de pe dreapta a brazilianului Roger, scăpată pe sub picior de un fundaș al elvețienilor; toate acestea la capătul a doar 10 minute de joc. După deschiderea scorului, Bătrâna Doamnă continuă să rămână în atac și Laukzemis trage în portar din doar cinci metri, mingea îi revine apoi și lituanianul înscrie dar se afla în ofside. De remarcat și contribuția mare la această fază spectacol a tinerilor Isac și Miculescu.

Însă contrar cursului jocului, oaspeții egalează în minutul 26. Medjimorec trimite o pasă total greșită de la marginea careului, Schneider pasează din prima în suprafața noastră de pedeapsă, de unde Avdyli trimite ușor în plasă. Mai mult, peste doar 6 minute elvețienii trec în avantaj. Același Schneider pătrunde nepermis de ușor printre Shlyakov și Medjimorec și ajuns în careu plasează balonul pe lângă Iacob. Până la finalul reprizei UTA nu va mai reuși să își găsească luciditatea și oaspeții intră în avantaj la cabine.

Imediat după reluare Shlyakov trage pe lângă poartă dintr-o poziție bună și se părea că vom asista la un recital ofensiv al Bătrânei Doamne, care să se concretizeze în întoarcerea scorului. Și într-adevăr UTA va domina însă o va face steril timp de minute bune, deoarece adversarii vor sta bine în defensivă. Mai mult, tot Aarau e aproape de gol când după o nouă breșă în flancul stâng al apărării noastre Shwegler șutează la colțul lung și mingea lovește bara.

În a doua parte a reprizei, Laszlo Balint face multe schimbări și, de departe cele mai reușite se vor dovedi intrările noilor veniți, Ongaro și Otele. Ambii vor fi foarte implicați în joc și vor avea fiecare câte două șanse bune de gol dar portarul elvețienilor, Anmeter, are câteva intervenții providențiale. De remarcat că ambii fotbaliști au contribuit și la alte faze periculoase, arătând o surprinzătoare conexiune cu restul coechipierilor, după doar câteva antrenamente. La ocaziile celor doi se mai adaugă și un șut foarte puternic al lui Dangubic, de la 20 de metri, dar din nou mingea este scoasă de goalkeeperul echipei adverse. Batha este și el destul de periculos, cu o lovitură de cap și apoi cu un șut peste poartă din poziție bună. Din păcate însă UTA punctează la dominare, șuturi și impresia artistică dar nu concretizează în plasa porții adverse astfel că la final va contabiliza a doua înfrângere a acestui stagiu de pregătire.

UTA: Iacob (59. Balauru) – Baravykas (45. Vukcevic), Benga (71. Erico), Medjimorec (71. Dima), Shlyakov – Batha, Isac (45. Passaglia) – Roger (71. Otele), Ubbink (71. Ongaro), Miculescu – Laukzemis (63. Dangubic)

(foto: uta-arad.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției