codru-voluntfestUtiștii au fost umăr la umăr cu voluntarii arădeni în 2014 în mai multe rânduri, în acțiuni dedicate copiilor. Pe 11 septembrie, mai mulți dintre fotbaliștii clubului alb-roșu au colorat pereții Grădiniței „Piticot”, de pe strada Griviței, pe 15 septembrie. După trei zile, au retrăit fiorii începutul de an școlar, când au fost alături de elevii de la școala din Sînpetru German, cărora le-au împărțit rechizite, iar pe 25 noiembrie, trupa lui Roland Nagy a jucat un meci amical cu Șoimii Șimand și încă unul cu o echipă a voluntarilor, totul pentru sprijinul celor două Grădinițe din comuna „Șoimilor”.
Zilele trecute, Cetatea Volunta­rilor le-a mulțumit utiștilor. În numele clubului, team-managerul Codru Grădinariu a primit diploma acordată în cadrul galei Voluntfest 2014. „E o recunoștere cu care ne mândrim. UTA va fi întotdeauna acolo unde e nevoie de ea”, a punctat Grădinariu.

Recomandările redacției