Au trecut trei săptămâni pline de când UTA s-a despărțit amiabil de Dan Roman, Ștefan Grigorie și Izet Ajrullahu, dar și de la accidentarea serioasă a lui Prună. Practic, gruparea arădeană a rămas dintr-un foc fără patru soluțiile ofensive gândite de Adrian Mihalcea, jucători care au făcut toată pregătirea de vară și de care acum noul tehnician nu mai dispune. Peste toate, s-a adăugat și accidentarea ceva mai recentă a lui Sorin Strătilă, astfel că Adrian Falub se gădesște în situația de a-și număra oamenii de atac.
Practic, cel mai deficitar post este cel de vârf de careu, acolo unde Marius Curtuiuș e singur și fără concurență pe post. „Am următit destul de mulți jucători și am dori cel puțin un atacant, dacă nu doi, dar nu am găsit încă omul potrivit. Deocamdată, orice sistem de joc folosim, va fi unul cu un singur atacant”, a menționat „principalul” arădenilor.
Întrebat dacă nu și-ar dori fotbaliști și pe alte posturi în afara atacanților, Adrian Falub a adăugat: „Într-adevăr, ar mai fi nevoie de încă un mijlocaș central și un mijlocaș stânga. Pe această ultimă poziție avem doar fotbaliști de picior drept, care nu se simt prea bine acolo, dar nu ne facem iluzii că putem transfera jucători foarte buni acum. Până la urmă, m-aș mulțumi și cu încă un atacant, dar cântărim bine, căci vrem să ne ajute ei pe noi și nu invers. Nu îl vrem aici doar să fie la număr. Ideal ar fi să aducem un român, care ar știi ceea ce înseamnă UTA, cum se joacă la nivelul Ligii a 2-a și e obișnuit cu clima sau alimentația, dar rămâne de văzut dacă vom găsi măcar unul. Nu e chiar atât de simplu, căci la ora asta mai putem lua doar jucători liberi de contract, de o calitate nu prea ridicată și, probabil, nu foarte pregătiți din punct de vedere fizic, dar – poate – avem noroc”.
Vă reamintim că perioada de transferuri în România s-a încheiat pe 4 septembrie, dată la care UTA nu avea un antrenor principal după despărțirea de Adrian Mihalcea. În acest moment, se mai pot transfera doar fotbaliști liberi de contract sau având statut de amatori.

Recomandările redacției