UTA întâlnește în acestă seară în cadrul celei de a patra rundă a play-out-ului echipa Argeș. Partida se va desfășura pe stadionul ce poartă numele marelui „Nicolae Dobrin“ și va începe la ora 19.

Antrenorul Laszlo Blaint este pregătit de confruntare și știe ce îl așteaptă pe terenul celor de la Argeș. Cu toate acestea antrenorul arădenilor vrea să revină cu o evoluție bună după înfrângerea din ultima etapă.

FC Argeș e o echipă revelație, cel puțin în această primăvară a avut un parcurs remarcabil. Au schimbat antrenorul, au rămas același nucleu de jucători și au în componență un atacant care și-a demonstrat valoarea, Malele, fotbalist râvnit de multe echipe importante din țară, dar și ținta unui posibil transfer inclusiv în străinătate. Este principalul pericol pentru noi, dar trebuie să reacționăm ca echipă pe toate fazele jocului, nu doar cea defensivă, după înfrângerea cu Hermannstadt. A fost un meci pe care trebuie să-l uităm foarte repede și nu putem să îl facem uitat decât printr-o prestație și o evoluție bună care să ne aducă și un rezultat pozitiv la Pitești”, a spus antrenorul principal Laszlo Balint.

Modestat Vorobjovas unul dintre mijlocașii arădenilor susține că a analizat strategia celor de la Argeș și este pregătit să facă față unei echipe bune.

Ne dorim doar să câștigăm marți. I-am analizat pe cei de la FC Argeș, cum facem de altfel cu toți adversarii. Am jucat 90 de minute împotriva lor în retur, sunt de părere că Argeșul e o echipă bună”, a completat mijlocașul Modestat Vorobjovas.

FC Argeș – UTA se joacă în această seară de la ora 19:00, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport.

Arbitri: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) – Alexandru Cerei (Cluj Napoca), Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare). Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea).

Recomandările redacției