UTA învinge Ripensia cu 4-2. Elevii lui Laszlo Balint din nou corigenți în prima repriză

0
363

Bătrâna Doamnă a fost aproape să le ofere suporterilor ei o nouă surpriză neplăcută. Chiar dacă a fost vorba de un amical, o înfrângere cu siguranță nu ar fi căzut bine utiștilor, mai ales după rezultatele din ultima perioadă. Condusă la pauză cu 2-0, UTA a revenit pe final de meci, la fel ca în partidele din campionat, salvându-și onoarea cu golurile marcate de  în ultimul sfert de oră de Ubbink și Roger, ambii semnatari ai unei duble.

Laszlo Balint a început meciul în formula Mociu – Shlyakov, Erico, Medimorec, Dima – Vorobjovas, Passaglia – Antal, Ubbink, Roger – Dangubic. Din păcate din nou utiștii au părut deconcentrați în startul jocului. A lipsit agresivitatea, viteza și curajul asumării deciziilor și drept urmare am fost pedepsiți la jumătatea primei reprize când Coulibaly profită de o „gaură“ între Medimorec și Dima în sistemul defensiv arădean și plasează mingea pe lângă Mociu. Mai mult, imediat după reluarea jocului oaspeții scapă pe contraatac și Piftor finalizează cu succes, declanșând furia lui Balint care-și va cravașa elevii de pe margine. „Jucăm fotbal sau mergem acasă?“ și „ieri lucrăm ceva la antrenament azi iarăși faceți cum vreți voi!“ au fost doar două dintre reproșurile venite dinspre bancă spre actorii din teren. Cearta a avut un oarecare efect deoarece UTA a atacat cu mai multă concentrare în minutele rămase până la pauză însă ghinionul la bara lui Ubbink dar mai ales lipsa de inspirație la finalizare arătată de Antal, Dangubic sau Vorobjovas au făcut ca timișorenii să intre la cabinele micuței arene din Sânicolau Mic în avantaj.

Repriza secundă aduce schimbări în formula Bătrânei Doamne care a aliniat un 11 compus din Balauru – Shlyakov, Benga, Ilie, Dima – Batha, Călin – Hora, Ubbink, Roger – Dangubic. Din păcate în prima jumătate a reprizei secunde UTA a intrat în jocul de uzură al adversarilor astfel că în ciuda unei dominări teritoriale n-a mai reușit faze fluente de atac care să genereze pericol în careul adversarilor. În minutul 60, Mar și Wagner (atacantul ceh aflat în probe) intră în locul lui Dima respectiv Dangubic iar dominarea gazdelor începe să se întețească. După ce Batha șutează din unghi pe lângă poartă vor începe să curgă și golurile. În minutul 79 Roger are o acțiune reușită în stânga, așază mingea în careu pentru Ubbink venit nemarcat iar olandezul reduce din diferență. Două minute mai târziu Hora lovește bara însă mingea ricoșează la Roger și brazilianul aduce egalarea. UTA trece în avantaj în minutul 84 când Ubbink este din nou nemarcat la marginea careului iar șutul său este încă o dată imparabil. Roger va face și el dubla în minutul 86 după ce portarul oaspeților a respins lovitura de cap a cehului Wagner.

La final, Laszlo Balint a declarat: „Continuăm să avem aceeași problemă în debuturile de meci, cred că este a patra sau a cincea oară când luăm gol la prima fază a adversarilor, ceea ce este o problemă destul de mare pe care până de curând nu am avut-o. Siguranța pe care trebuie să o avem în astfel de momente lasă de dorit apoi am acuzat șocul primirii golului și s-a făcut 2-0, se putea apoi face chiar și 3-0. Pentru a nu știu câta oară am reacționat în repriza a doua, am reușit să marcăm dar nici acolo nu sunt foarte mulțumit pentru că și în prima repriză și în repriza a doua trebuia să fim mult mai pragmatici, am avut multe ocazii și am ratat mult prea mult.“

 

UTA – Ripensia Timișoara 4-2 (0-2)

Sâmbătă, 9 octombrie, ora 11, Stadion Sânicolau Mic, fără spectatori

Marcatori: Roger (81, 86), Ubbink (79, 84) / Coulibaly (22), Piftor (24)

UTA: Mociu (46 Balauru) – Shlyakov, Erico (46 Benga), Medjimorec (46 Ilie), Dima (60 Mar) – Vorobjovas (46 Batha), Passaglia (46 T. Călin) – Antal (46 Hora), Ubbink, Roger – Dangubic (60 Wagner).

Ripensia: Mosoarcă – Sturzu (77 Ernest), Țieranu (46 Rogac), Lalic (46 Fridrich), Gladun (71 Pădurariu) – Coulibaly (46 Stoi), Vidrăsan (46 Taras), Macrițchii (71 Stoica) – Mihai (46 Morariu), Golda (46 Ernest, 71 Sokovic), Piftor (46 Mitrov)

Arbitri: Sebastian Mako – Florin Vesa, Andreea Șușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.