UTA joacă pentru „aurul” național la juniori C

0
161

A fost victorie și sâmbătă pentru băieții lui Dinu Donca și Radu Mărginean în ultimul meci al turneului semifinal rezervat junio­rilor U15. UTA a învins cu 2-0 pe Juniorul Suceava, gazda turneului în care arădenii le-au mai bătut cu
3-1 pe Kinder Sîngeorgiu de Mureș și 4-0 pe CFR Cluj.
Golurile „roș-albilor” au fost înscrise de Mercioiu, revenit în echipă după suspendarea primită după meciul cu ASU Poli, cel care a decis calificarea arădenilor la turneul de la Suceava în urmă cu două săptămâni. „A fost un meci de luptă, ne mulțumeam și cu egalul, dar nu am așteptat, nu am dorit să ajungem acolo. Am profitat, știam că echipa care va comite prima greșeală va pierde. Am stat foarte bine defensiv, apărarea a fost efectiv de neclintit și cu CFR, dar și azi. Copiii sunt foarte bucuroși, e meritul lor. Noi, antrenorii, suntem mândri de ei!”, a relatat Radu Mărginean pentru uta-arad.ro
Roșca – Pătlăgică, Petruț, Măgulean, Puta – Ursoi, Vulturar, Mercioiu – Rotea, Maxim, Onișor a fost echipa arădeană de start, căreia i s-au mai adăugat Mihai, Ekmekci și Andrieș.
În finală, UTA se duelează cu FCSB, câștigătoare a turneului semifinal de la Craiova.
Ultimul act se desfășoară la sfârșitul săptămânii viitoare în zona București, FRF urmând să precizeze coordonatele exacte în scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.