claudiu-tudor1Conducerea UTA-ei a ajuns, ieri, la un acord cu Claudiu Tudor, mijlocaș ofensiv chemat să întărească trupa arădeană în lupta pentru promovare.
Fotbalistul care împlinește 30 de ani pe 29 aprilie e originar din Ploiești și a debutat în Liga I îmbrăcând tricoul Petrolului. Doi ani i-a petrecut la Universitatea Craiova, apoi a ajuns la Sheriff Tiraspol, în 2004 – 2005, când a ieșit campion al Moldovei.
S-a întors în țară la Juventus București, 2006 – 2008. După des­părțirea de cei din Colentina a pus umărul la ascensiunea Astrei Ploiești până pe prima scenă (trei ani a fost al Astrei). După care a promovat în Liga I cu CSMS Iași (a jucat în Copou între 2011 și 2013).
Ultimele două campionate le-a petrecut în liga secundă, la SC Bacău, unde a purtat banderola de căpitan. „Îl cunosc bine, mi-a fost coleg la Universitatea Craiova. E un fotba­list foarte bun, are atâta experiență! Sperăm să se adapteze cât mai repede, dar de obicei jucătorii de valoare nu au nevoie de timp pentru așa ceva. Suntem încrezători că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul, e de mare calitate și pe teren și în vestiar”,
l-a caracterizat Claudiu Drăgan, ofi­țerul de presă al UTA-ei.
La scurt timp după ce s-a înțeles cu „alb-roșii” , mijlocașul ploieștean a făcut cunoștință cu tabăra arădeană, iar la ora 11,00 era la primul antrenament cu Roland Nagy & comp. pe arena Motorul.
„Mă bucur că am ajuns la Arad, mi-am dorit să joc la UTA. Sper să realizăm obiectivul pe care-l doresc toți arădenii, să promovăm! Am găsit un grup unit, oameni care vor să facă performanță la UTA, nu umblă cu virgule, ca să spun așa. Vreau să-mi aduc aportul la obiectiv”,sunt primele cuvinte ale lui Claudiu Tudor în noua postură.
Ultima dată component al echipei din orașul lui Bacovia, unde a fost și căpitan, Tudor e așteptat să joace rolul coordonatorului atât de dorit. „Sunt sigur că nu dezamăgesc, dar cel mai bine să vorbim în teren”, transmite fotbalistul.
În sezonul 2009 – 2010, la Astra a fost coleg cu Sorin Strătilă, iar în perioada Craiova l-a cunoscut pe Claudiu Drăgan. Despre fostul atacat, Tudor a comentat: „Am avut plăcerea și norocul să fiu coleg cu el, am avut ce învăța de la el, îi mulțumesc și lui că a avut încredere în mine”.

Recomandările redacției