La 1-4 cu Sportul Snagov jucătorii UTA-ei nu i-au făcut nicio bucurie antrenorului lor de ziua sa. Oricum, la împlinirea a 65 de ani, dorința lui Ionuț Popa depășește granițele unui rezultat ce l-a întristat și îngrijorat, dar nimic mai mult. „Sunt supărat că jucătorii nu progresează așa cum mi-aș dori eu. Antrenamentele sunt tari și mi-aș dori ca echipa să arate tot mai bine de la meci la meci, însă duminică a fost invers. Trebuie să ne revenim rapid, ne gândim doar la meciul de la Motru, cu Pandurii. De Poli încă nu discutăm deloc în vestiar, o vom face de abia după meciul de sâmbătă”, spune directorul tehnic al „roș-albilor”
„Mister” a primit urări din toate orașele unde a activat ca antrenor și nu numai, iar dorința sa legată de fotbal a sintetizat-o într-o propoziție: „Vreau ca UTA să joace cât mai rapid în Liga 1, pe un stadion din Arad, cu zeci de mii suporteri în tribune”.
Altfel, ca o coincidență ciudată, trebuie spus că ACS Poli s-a despărțit oficial de Leo Grozavu chiar marți, de ziua celui pe care acesta din urmă l-a înlocuit în urmă cu două luni și jumătate.
(C.M.)

A1 40
Incredibil! Cât câștiga un polițist corupt de frontieră de la Nădlac II pentru un transport de migranți
citește mai mult »