Suporterii „Bătrânei Doamne“ se dau de ceasul morţii cum să scape echipa favorită de la faliment. Fac şedinţe, întâlniri cu presa, apel la finanţatori şi autorităţile locale, totul pentru a salva de la moarte cel mai important club al provinciei. Iar aseară, într-un gest extrem, au ieşit în stradă, sperând că vor reuşi să-i sensibilizeze pe cei care au puterea şi pârghiile să salveze UTA.
Demersul suporterilor, deşi lăudabil, are şanse mici de izbândă. De ce ? Ne spune chiar şopârlica noastră, care vede şi aude tot şi care a asistat la planul de „salvare“ a clubului UTA. De fapt, acest plan a fost anunţat în premieră de ziarul nostru, unde anunţam că s-a făcut un plan pentru înscrierea unei echipe în Liga a IV-a, urmând ca adevărata UTA să fie lăsată să moară, dintr-un motiv foarte simplu: nu produce bani pentru clientelă. Aşa cum scriam şi atunci, ca manager al noului proiect va fi adus liber de contract Alexandru Meszar, directorul (nu pentru mult timp) al DJTS, om de încredere al lui Falcă. Acesta ar urma să se ocupe de o nouă UTA, care va juca în Liga a IV-a. Până aici, să zicem că totul ar fi în regulă, dacă UTA lui Cantazariti şi Marţian nu poate merge mai departe.
Numai că gruparea Falcă – Meszar nu fac noua echipă de dragul fotbalului sau al microbiştilor din Arad. Cel puţin aşa susţine şopârlica noastră, care a aflat schema pregătită de gaşca portocalie până în cele mai mici detalii. Mai întâi, nou-înfiinţata echipă va merge pe scheletul celor de la Atletico Arad, echipă patronată se ştie de cine, nu are rost să detaliem. Jucătorii vor veni în majoritate de la acest club, vor fi crescuţi de UTA şi vânduţi, iar mai apoi banii vor intra la Atletico, pentru că la UTA jucătorii vor merge sub formă de împrumut. Schema e mai veche, din perioada în care Alexandru Meszar a mai ocupat funcţia de şef la UTA. De altfel, ne aducem aminte că la UTA s-au remarcat jucători precum Bălgrădean sau Ţucudean, ca să dăm doar două exemple, jucători care au ajuns ulterior în fotbalul mare, iar banii i-au luat alţii, nu UTA, fiindcă ei erau doar împrumutaţi la UTA. Pe acelaşi sistem, urmează din nou ca UTA să fie mama răniţilor, iar la un transfer al unui jucător să i se întoarcă spatele.
Şi asta nu e totul. Aflăm că gaşca portocalie i-a pus gând rău defunctei UTA şi în ceea ce priveşte banii de la Primăria Arad, care ar urma să dea câteva sute de mii de euro, bani care cică ar fi pentru competiţie. Cum în Liga a IV-a n-ai ce face cu mai mult de o sută de mii, restul ar urma să fie împărţit frăţeşte între membri găştii portocalii, că şi aşa e foame mare. O parte din bani vor merge către o anumită firmă de echipament, care şi acum face afaceri cu banul public.
Cum se vede bani există, iar dacă există interes, adică dacă pot merge spre anumite găşti, pot fi daţi şi spre UTA. Sau mai bine spus, prin UTA. Suporterii alb-roşii, înainte de a protesta faţă de Marţian sau Cantazariti, oameni care sunt trecători în istoria UTA-ei, ar trebui să tragă de mânecă autorităţile, adevăraţii vinovaţi pentru ce se întâmplă la clubul fanion al Aradului. Să-l întrebe pe Falcă, de exemplu, de ce nu a dat un mi­lion de euro pentru UTA, din cele 10 cât am avut surplus la buget la finele anului? Cu banii ăia UTA promova la pas, iar astăzi aveam echipă în Liga I. Dar nu s-a dorit, fiindcă la UTA nu erau persoanele potrivite, care să împartă banii cu cine trebuie.

Recomandările redacției