UTA nu insistă pentru transferul lui Denis Rusu

0
242

Denis Rusu, mijlocașul echipei arădene UTA ar putea să se despartă de echipă, din cauza unor neînțelegeri dintre UTA și Șoimii Lipova, club de care acesta aparține. UTA a făcut o ofertă generoasă pentru Rusu însă cei de la Lipova pe care aceștia au acceptat-o, însă ulterior au decis să ceară mai mult.

Cu toate acestea conducerea arădeană nu pare să insiste pentru Denis Rusu mai mult decât a făcut-o până în prezent.

Am insistat la un moment dat pentru Denis Rusu și, zic eu, am făcut o ofertă peste cele pe care le fac cluburile de Liga 1 pentru juniorii sau jucătorii neconsacrați care vin din eșaloanele inferioare. În primă fază, această ofertă a fost acceptată, ulterior nu s-a mai semnat acest contract. Din punctul nostru de vedere acea ofertă mai rămâne valabilă o perioadă scurtă de timp, dacă cumva clubul din Lipova dorește și are inițiativa să vină să semneze transferul. Bineînțeles, oferta va expira în curând, vom renunța la jucător dacă nu există interes din partea clubului cedent” , a declarat Alexandru Meszar.

Impresarul Bogdan Apostu nu poate intervenii mai mult decât a făcut-o, cu toate că și-ar dori ca mijlocașul să continue cu UTA. Însă negocierea lui Rusu depinde de conducerea celor două cluburi.

Este o negociere între cluburi, eu din postura mea de agent pot să spun decât că prima opțiune pentru Rusu a fost, este și va rămâne UTA Arad. Mai departe e vorba despre negocierea dintre cele două cluburi, nu mai ține de mine. Știu că UTA a făcut o ofertă fermă pe care inițial cei de la Lipova au acceptat-o, după care președintele de acolo nu a mai răspuns la telefon. Eu nu am ce să fac mai mult de atât, nici domnul Meszar nu cred că poate face mai mult. E cumva deranjant si pentru mine lucrul ăcesta, nu e o problemă să refuzi o ofertă, dar e important să fim bărbați și să spunem lucrurilor pe nume. Nu știu cât de mult ne mai putem ascunde pentru că vine perioada de transferuri, iar Denis este reprezentat de mine până la urmă. Într-adevăr, m-a contactat Argeșul și alte mai multe echipe pentru el, dar nici măcar cu ei nu au mai avansat lucrurile. Nu am mai avut dialog cu președintele Lipovei, e un lucru nemaiîntâlnit în fotbalul românesc. Aș vrea să pot vorbi cu el măcar 5 minute, dar domnul de la Lipova e singurul la care efectiv nu are nimeni acces”, a spus Apostu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.