Pandemia de coronavirus, respectiv măsurile de izolare impuse se guvernele lumii, pune economia globală pe butuci. Numai în România s-au suspendat ori desfăcut apro­ximativ 1,2 milioane contracte de muncă, cifra pe Arad ajungând la aproximativ 32 de mii. La rândul lor, majoritatea grupărilor fotbalistice au mers pe calea suspendării contractelor jucătorilor pentru a beneficia de ajutorul de stat în cuantum de 75%, raportat la salariul mediu brut din România.
Din Liga a II-a, cluburile care au decis să reducă salariile, să își dea jucătorii în șomaj tehnic sau să solicite ajutor de stat în această perioadă de criză și au comunicat public acest lucru sunt: Petrolul, ASU Politehnica Timi­șoara, Campionii FC Argeș, ”U” Cluj, Ripensia Timișoara, Farul Constanța, Pandurii Târgu Jiu, Rapid și CSM Reșița. În schimb, liderul UTA și-a luat timp de gândire, iar în aceste zile a venit cu soluția finală, nu va umbla deloc la contractele și banii fotbaliștilor, antrenorilor și angajaților, chiar dacă bugetul clubului e în aer în acest moment.
Vă reamintim că arădenii obținuseră 1,2 milioane de euro nerambursabile în prima sesiune de proiecte a Centrului Municipal de Cultură Arad, însă Primăria a anunțat că blochează acordarea fondurilor dată fiind nevoile din sistemul sanitar în plină pandemie de SARS-CoV2. „Oficialii” echipei emblemă a orașului au înțeles situația, dar, oarecum, nu au acționat în consecință. Ei sunt convinși că situația se va remedia, cu atât mai mult cu cât echipa este foarte aproape de promovare și, prin urmare, toată lumea va fi răsplătită integral pentru munca depusă.
Mai mult, Alexandru Meszar spune că la UTA încrederea și respectul sunt cuvinte de ordine. „Am sesizat și noi că multe cluburi din țară, poate chiar majoritatea lor au optat pentru șomaj tehnic, suspendarea contractelor sau tăierea salariilor, însă la UTA nu este cazul. Cu toate că în acest moment nu avem niciun fel de finanțare, vom face eforturi să ne plătim fotbaliștii, antrenorii și angajații conform contractelor semnate în vară sau chiar mai repede unele. La UTA nu există raportul obișnuit angajat – angajator, ci suntem o familie. Iar membrii familiei se sprijină necondiționat în momentele grele, de cotitură, cum este și acesta provocat de epidemie. Conducerea respectă munca depusă de jucători și antrenori și dorește să-i răsplătească în întregime pentru ea, cum, la rândul lor, jucătorii și antrenorii înțeleg eforturile pe care le facem pentru a le oferi toate condițiile de performanță. Așadar, nu ne gândim la niciun fel de măsuri privind remunerația sau alte metode de plată decât cele de dinaintea crizei, ci doar la cum vom face rost de bani pentru e ne plăti integral angajații. Chiar dacă sunt posibile întârzieri la plată”, ne-a declarat părintele proiectului UTA.
Vă reamintim că formația arădeană aștepta cei 80 de mii de la Astra din transferul lui Albert Stahl pentru a achita salariile pe luna februarie, însă deocamdată giurgiuvenii nu au dat drumul la bani și nici comisiile federale nu s-au mai reunit pentru a-i obliga să o facă.
Burleanu, despre „motorul” fotbal
Altfel, Răzvan Burleanu consideră fotbalul un factor important în repornirea economiei și ieșirea din anxietatea socială. „Cu siguranță sănătarea spectatorilor, jucătorilor, staff-ului tehnic, arbitrilor și delegaților reprezintă prioritatea noastră în acest moment. Pe de altă parte, vrem să contribuim la repornirea economiei și la ieșirea din anxietatea socială provocată de toate restricțiile și problemele cu care ne confruntăm astăzi. Ținând cont de rolul pe care fotbalul îl joacă în economia României, vrem să fim un partener al statului și să contribuim la repornirea economiei și să aducem implicit o contribuție semnificativă întregii societăți. Impactul estimat al fotbalului este astăzi în valoare de 740 milioane de Euro, prin contribuție directă la economia națională (183 mil. €), economii în sistemul de sănătate (503.2 mil. €) și beneficii sociale (53.8 mil €). Fotbalul are o valoare adăugată și prin prisma valorilor sociale și comunitare. Astfel, prin reluarea competițiilor fotbalistice putem să contribuim la ieșirea din anxietatea socială provocată de toate restricțiile și problemele cu care ne confruntăm astăzi. Acest lucru îl putem face în primă fază chiar dacă nu vom permite spectatorilor să fie prezenți pe stadioane. Odată fotbalul pornit vom reuși să redăm o bucată mică din ceea ce înseamnă viața normală. Organizăm astăzi, 52 de competiții de seniori, juniori, fotbal feminin, futsal și fotbal de bază (grassroots)”, a spus președintele FRF într-o intervenție la PRO X.
Nu se poate prelua modelul Premiere League?
Sau, poate, Federația Română de Fotbal ar putea lua modelul colegilor lor din Anglia, raportat, bineînțeles, la diferența de bugete. Recent, presa a anunțat că toate cluburile din Premier League vor primi în această perioadă un avans în valoare de câteva milioane de lire sterline din partea Federației, pentru a se putea descurca în lunile în care pandemia de COVID-19 a dus la întreruperea campionatului.

Recomandările redacției