UTA s-a întâlnit cu FC voluntari în această duminică de la ora 18:30 pe arena „Francisc Neuman” într-un meci din ce-a de a șasea etapă a Ligii I. Echipa arădeană a jucat cel de-al doilea meci consecutiv pe teren propriu după victoria 1 – 0 cu Universitatea Craiova.

Arădenii au reușit să se mențină neînvinși în partidele cu elevii lui Ciubotariu, trecând de toate partidele fără să ia gol.

Prima repriză a început cu mari șanse pentru UTA, însă cu un Voluntari moale care a așteptat atacurile echipei arădene. Totuși, elevii lui Balint nu au reușit să finalizeze niciuna din multele ocazii pe care le-au avut în prima repriză. Una dintre marile ocazii au fost ale lui Hora care a ratat după ce a scăpat singur cu portarul în minutul 40. Pe final de repriză elevii lui Liviu Ciobotariu au avut o ocazie importantă în rest partida a fost condusă de UTA.

În repriza secundă meciul a fost ceva mai frumos, iar utiștii au avut de lucrat ceva mai mult după ce ilfovenii au ieșit din jumătatea lor de teren și au încercat contraatacuri care nu au surprins UTA. Cu o arenă aproape plină care au încurajat jucătorii continuu, utiștii și-au găsit puteri să facă o fază spectaculoasă în minutul 74, iar Miculescu a finalizat cu capul în poarta lui Popa. La scurt timp UTA reușește un contraatac perfect, iar Roger a marcat în minutul 82 și a asigurat victoria arădenilor.

UTA a încheiat din nou cu victorie pe teren propriu și și-a asigurat cel puțin pentru un moment locul în play-off.

Echipele de start:

UTA – FC Voluntari

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Baravykas – Antal, Batha, Passaglia, Ubbink – Miculescu, Hora

REZERVE: Balauru, Tomozei, Ilie, Shlyakov, Bustea, Vorobjovas, Roger, Isac, Dangubic

ANTRENOR: Laszlo Balint

FC VOLUNTARI: M. Popa – Ricardinho, Tamaș, Armaș, Vlad – Rață, Droppa, Tavares – Lopes, Nemec, I. Gheorghe

REZERVE: Neacșu, Paraschiv, Fulop, Merloi, Ion, Briceag, Achim, Costin

ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)

Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Vatamanu Cosmin (Bucureşti)

Recomandările redacției