lasohagi falubNimeni nu știe de unde, dar Adrian Marțian a făcut rost de bani pentru restanțele pe luna octombrie, achitarea cantonamentului din Ungaria, vitamine, medicamente și cele necesare pentru următoarele zece zile, așa că utiștii s-au urcat într-un final în autocarul ce i-a transportat la Gyula. S-au cazat aseară la Hotelul Aqua, când au și efectuat, în nocturnă, primul antrenament pe tărâm maghiar.
Ola, în locul lui Palcu
În ultimul moment, Adrian Falub a operat o schimbare în lotul de 20 de fotbaliști anunțat inițial. Sosit miercuri seara în orașul nostru, Daniel Ola, un fundaș ghanez de 31 de ani l-a lăsat acasă pe Palcu. Nici ivorianul Diarra nu s-a urcat în autocar, dar asta numai pentru că, conform procedurilor, avea nevoie de soția sa pentru a trece granița. Dar, fotbalistul de bandă stânga va începe pregătirea alătruri de colegii săi joi seara și va semna cât de curând și contractul de joc.
Încă doi mijlocași și un atacant pentru „alb-roșii”
Boșneag, Mardare, Feussi și Lazea s-au înțeles și ei verbal cu Adrian Mar­țian urmând să parafeze actele la Gyula. În cantonament ar putea ajunge și Maximiliano Laso. Aflând că Adrian Falub o antrenează din nou pe UTA, mijlocașul argentinian și-a manifestat dorința de a reveni în „alb-roșu” și i s-a propus deja un contract. Valorosul fotbalist nu a dat încă un răspuns, însă sunt mari șanse ca tehnicul fotbalist să ajungă în Ungaria. Tot acolo mai sunt așteptați un atacant și un mijlocaș central, ambii străini, care ar trebui să completeze lotul pentru sezonul de primăvară.
Falub nu a semnat, Stana a rămas acasă
Pe rol se mai află și litigiul cu Eugen Trică, olteanul fiind în continuare în acte antrenorul „textiliștilor. E și unul dintre motivele pentru care Adrian Falub nu a semnat încă un nou contract cu „Bătrâna Doamnă”, celălalt fiind legat de neîncrederea că Marțian îi va asigura până la capăt condițiile pentru o primăvară încinsă. Din delegația ce a trecut granița ieri lipsește directorul de competiții. Dorin Stana nu a fost plătit de pseudo-patronul arădenilor și a refuzat să facă deplasarea. Falub susține că „oficialul” se va alătura echipei la Gyula până la finalul acestei săptămâni, însă nu este exclus să asistăm și la o demisie a acestuia.
Datoriile încă sufocă clubul
Cel puțin astăzi par toate bune și frumoase în curtea „Bătrânei Doamne”, doar că se pierd din vedere mai multe lucruri. Clubul este în insolvență și, teoretic, după 6 martie când se va bate în cuie tabelul final al creditorilor ar trebui demarate procedurile pentru întocmirea pla­nului de reorganizare. Ca acesta să se aprobe e nevoie de garanții majore și nu doar de 47 de mii de euro, adică suma cu care s-a lăudat, dar        s-a și pozat, Adrian Marțian astăzi la sediul clubului din Calea Aurel Vlaicu. Numai de când s-a intrat în insolvență s-au acumulat datorii de peste o sută de mii de euro, iar apoi creditorii trebuie și ei plătiți până la ultimul leu, adică încă vreo 700 de mii de euro. Vor fi fixate termene precise, iar orice depășire a acestora înseamnă falimentul FC UTA-ei SA. Ca să nu mai vorbim despre faptul că suporterii s-au dezis deja de actuala grupare, căreia i-au retras deja drepturile federative, iar pe conducătorii lor îi vor ataca înclusiv în Justiție pentru folosirea ilegală a numelui de UTA.

Recomandările redacției