utaargInițial, confruntarea dintre cele două campioane ale României aflate în momente mai puțin fericite ale existenței lor era programată vineri, la ora 11, însă televiziunea ce produce meciurile „alb-roșiilor” pe teren propriu a schimbat totul. Digi Sport3 va transmite partida dintre UTA și FC Argeș joi, 2 mai, începând cu ora 20, în deschiderea rundei cu numărul 24 a seriei de Vest a ligi secunde.
Până la urmă, arădenii sunt mulțumiți cu această nouă programare a disputei și asta pentru că Adrian Falub recunoștea că are destui fotbaliști în lot (în special, străinii) care nu sunt obișnuiți să evolueze la matineu. Rezultatele stagiunii confirmă cu vârf și îndesat asta, „textiliștii” pierzând la Alba Iulia, Baia Mare, Mioveni, Drăgășani (cu Damila Măciuca) și CSM Râmnicu Vâlcea. „Ne convine să jucăm joi, în nocturnă, o să avem timp să ne recuperăm forțele după deplasarea nefericită de duminică. Suntem conștienți că am pierdut aproape orice șansă de promovare, dar asta nu înseamnă că nu vrem să respectăm meseria. Din punctul meu de vedere, nu există meci de fotbal fără miză și presiune, indiferent de locurile din clasament”, a precizat antrenorul „alb-roșiilor”, care are o singură absență certă pentru disputa din această săptămână. Căpitanul Alin Gligor a luat primul cartonaș roșu la nivelul ligii secunde și este suspendat.
În altă ordine de idei, conducerea echipei din Calea Aurel Vlaicu anunță că biletele penru partida cu argeșenii se vor pune în vânzare la secretariatul clubului între orele 10 și 16 (marți și miercuri) și la casa de bilete din fața stadionului (joi, între orele 10 și 20). Prețul tichetelor este următorul: 15 lei (tribuna I și sectorul J al tribune a II-a), 12 lei (tribuna a II-a) și 6 lei (peluze). Femeile și copiii până la 14 ani au intrare gratuită.

Recomandările redacției