În ciuda problemelor pe care UTA le-a întâlnit pe arena „Francisc Neuman“, nou-promovată ce stă cel mai bine în clasamentul Ligii 1 din 2017 încoace. După cele 25 de runde jucate pe în primul eșalon fotbalistic echipa arădeană se situează pe poziția 7 cu 33 de puncte.

Cu toate că jucătorii echipei arădene urmează să întâlnească primele patru echipe din clasament,CFR Cluj, FCSB, Craiova și Sepsi, dar și pe Astra echipă aflată la mijlocul clasamentului, pentru UTA ar fi o performață mare dacă ar reuși să se claseze pe locul șapte sau opt la finalul celor 30 de runde.

Totuși, dacă UTA se menține pe poziția șapte sau opt după terminarea play-out-ului și va câștiga primul baraj, echipa lui Laszlo Balint ar putea a contesta prezența în cupele europene a echipei de pe locul 3 sau 4, în funcție de cine câștigă Cupa României. Iar dacă „Lady UTA“ va reuși o victorie și în acest baraj pe terenul echipei de play-off, atunci UTA se poate întoarce după aproape o jumătate de secol pe scena europeană. Ultima participare a UTA-ei în cupele europene, mai exact în Cupa UEFA, datează din toamna lui 1972, când era eliminată în primul tur de suedezii de la IFK Norrkoping, 1-2 şi 0-2.

Principalul antrenor, Laszlo Balint a admis că obiectivul este menținere în prima ligă, însă posibilitatea ajungerii în competițiile europene aduce un surplus de motivație atât echipei cât și staff-ului.

Obiectivul clubului în acest sezon este foarte clar, menținerea în prima ligă. Obiectivul meu personal nu îl spun pentru că este unul destul de ambițios. În schimb, obiectivul din vestiar este să încercăm să scoatem maximum posibil. Raportat, bineînțeles, la obiectivul clubului, în așa fel încât la sfârșit să fim mulțumiți cu poziția pe care o ocupăm în clasament și de rezultatele muncii noastre. E adevărat că structura competiției din acest an aduce un surplus de motivație. Și mă refer la ocuparea locurilor 7-8, care, pe lângă menținerea în prima ligă, duce la un alt baraj împotriva echipei de pe locul 4 ca un ultim tren spre competițiile europene. Este stimulativ, dar până acolo este drum lung. Important este să rămânem ancorați în realitatea momentului, să încercăm să scoatem absolut tot ce se poate scoate din orice joc, orice repriză, orice minut. Așadar, ne bucurăm că există această structură a competiției care să ne permită să sperăm inclusiv din calitatea de participantă la turneul play-out la intrarea în cupele europene, dar, repet, mai este foarte mult până acolo”, a punctat antrenorul UTA-ei.

Balint își dorește mult să readucă gloria echipei arădene, însă pentru asta este nevoie de extrem de multă muncă, dar antrenorul arădenilor este dedicat sută la sută pentru a ridica ștacheta clubului.

Eu am mai spus-o, pe mine nu mă interesează neapărat să bifăm recorduri. Scopul meu, meseria mea este să muncesc în fiecare minut, în fiecare zi, în fiecare săptămână pentru a dezvolta această echipă din punct de vedere sportiv, în ciuda tuturor problemelor și provocărilor cu care ne-am confruntat în ultima perioadă. E adevărat că ne bucurăm atunci când bifăm niște borne importante pentru istoria acestui club.

Acest lucru ne stimulează și mai mult și încercăm să ridicăm și noi ștacheta în ceea ce privește exprimarea echipei în acest sezon atipic. Structura competiției este aparte, probabil unică în istoria Ligii 1 și tocmai de aceea noi încercăm din postura de nou promovată să onorăm cât se poate de bine prezența în primul eșalon. Bineînțeles, rămânând foarte concentrați la tot ce înseamnă obiectivul clubului în acest sezon”, a mai transmis Laszlo Balint.

Urmează duelul dintre campioana CFR Cluj și UTA din cadrul etapei cu numărul 26 a Ligii 1, în această sâmbătă de la ora 21:30.

Recomandările redacției