utares„Bătrâna Doamnă” termină în genunchi sezonul regulat. După înfrângerea calculată cu FC Olt, urmează un alt meci ce pare pierdut înainte de a începe și asta pentru că delegația „textilistă” va parcurge cei 150 de kilometri până la Reșița chiar în ziua jocului.
Se știe că Adrian Marțian nu a mai dat pe la Arad și nici nu a mai alimentat conturile clubului „textilist”, așa că nu există bani pentru cazare în Valea Domanului. „Mi-ar fi plăcut să plecăm de joi, dar ni s-a spus că o vom face doar vineri dimineața. La ora 7 servim micul dejun la club, iar apoi ne punem pe drum. La ora 14 intrăm pe teren la Reșița cu speranța că jucătorii noștri vor găsi resursele să facă un meci bun și să obțină un rezultat pe măsură. Oricum, dacă Bistrița intră în play-out, UTA va sta destul de bine în clasament, iar asta e numai meritul băieților. Prin munca lor au adunat punct cu punct, iar îndeplinirea obiectivului ar fi chiar un rezultat excelent”, a punctat Stelian Gherman.
La Reșița, tehnicianul „textiliștilor” nu va conta pe patru fotbaliști. Alături de Laso, care simte o durere la genunchi, s-au  mai antrenat separat miercuri dimineață pe terenul ICRTI, Ola și Feussi. Ambii se confruntă cu pro­bleme musculare și sunt ieșiți din calcule pentru ultimul meci oficial al sezonului regulat. Bineînțeles, va absenta și Adrian Zaluschi, care sâmbăta trecută și-a cunoscut noul antrenor, dar care rămâne indisponibil până la finalul stagiunii. În schimb, fundașii centrali Ola și Mardare și mijlocașul Popescu sunt apți și pot intra pe gazon vineri.
Mai rămâne de văzut și dacă prima echipă va fi cea care se va deplasa în Valea Domanului și asta pentru că Apostu et. comp. i-au solicitat lui Marțian achitarea a cel puțin unui salariu din cele trei restante. Dacă banii nu vor veni până vineri, e posibil ca la Reșița să fie trimiși juniorii lui Sandu Gaica, aceiași care tot din motive financiare nu s-au deplasat la meciul de la Hunedoara de la finalul săptămânii trecute. Tot pseudo-patronul arădenilor mai trebuie să plătească și baremurile de arbitraj de la meciurile cu Motru și Olt dacă vrea ca UTA să nu piardă la „masa verde” primul meci din acest sezon.

Recomandările redacției