Utiștii pregătesc primul meci în deplasare din acest play-out. Elevii lui Balint se pregătesc pentru deplasarea de la Dinamo, iar goana pentru puncte a „câinilor roșii“ s-ar putea să fie avantajul celor de la UTA. Antrenorul Laszlo Balint dorește ca strategia stabilită la antrenament să o vadă și pe teren și totodată să se intoarcă din cu taote cele trei puncte de la Dinamo.

Urmează să ne deplasăm la Dinamo, o echipă măcinată de destul de multe probleme, dar care are în componență jucători de calitate care au confirmat la că joacă la un nivel bun. cu siguranșă vor dori să câștige cele trei puncte puse în joc, deoarece sitauația lor din clasament nu este una deloc bună. Este foarte important ce vom face noi pentru că va trebui să știm să abordăm partida inteligent, în condițiile în care ritmul de joc este accelerat. Este important să aplicăm strategia pe care am pregătit-o pentru acest meci și bineînțeles să ne întoarcem cu victorie. Știm că nu va fi ușor și că ne așteaptă un meci greu, însă am încredere că băieții sunt pregătiți din toate punctele“, susține antrenorul principal al arădenilor, Laszlo Balint.

Cel mai probabil Balauru va fi titular după accidentarea lui Iacob de la ultimul meci. Acesta speră ca foamea de puncte a celor de la Dinamo să fie în avantajul echipei sale și să reușească să se întoarcă acasă fără gol luat.

Este clar că vom întâlni o echipă foarte motivată care va pune o presiune pe noi, dar acest lucru trebuie să ne întărească și pe noi. Luptăm pentru puncte foarte importante pentru noi. Sperăm ca disperarea celor de la Dinamo de a stânge puncte să fie în avantajul nostru. Pot să confirm că UTA este un grup unit și formăm o echipă care când intră pe teren dorește să câștige“, a afirmat portarul UTA-ei, Dragoș Balauru.

Recomandările redacției