Având ca obiectiv declarat promovarea în elita fotbalului românesc, cu rezultatele echipei venite să confirme acest, clubul UTA a început să lucreze la dosarul de licențiere pentru Liga 1 încă de la începutul acestui an. Termenul limi­tă de depunere a dosarului a fost 31 martie, iar „Bătrâna Doamnă” a îndeplinit absolut toate criteriile, în așa fel încât nu a mai fost nevoie de completări ulterioare. Astfel, luni, pe adresa clubului UTA a sosit un FAX de la Federația Română de Fotbal, în care se specifica faptul că licența a fost obținută fără vreo sancțiune de natură financiară sau sportivă.
Trebuie spus că formațiile ce au solicitat licența pentru Liga 1 au trebuit să facă dovada că nu au restanțe bănești față de jucători și restul angajaților. La eventualele datorii la Stat sau furnizori, deocamdată FRF-ul, prin Sistemul Naţional de Licenţiere, a închis ochii. Se aude că din stagiunea 2018-2019 nu se va mai întâmpla asta și tot de atunci grupările ce promovează din Liga a III-a în Liga a II-a vor avea obligativitatea depunerii unui dosar de licențiere. Anul acesta a fost vorba doar despre o simulare la acest nivel, la care, printre alte cluburi, a participat și Național Sebiș.
Revenind la UTA și celelalte divizionare secunde de top, trebuie spus că în dosarul de licențiere putea fi trecut stadionul pe care echipa își desfășoară meciurile oficiale în momentul de față. Așadar, licența a fost obținută pe „Otto Greffner”, fără ca asta să însemne că echipa „roș-albă” trebuie să omologheze arena din Șiria (și) pentru Liga 1. Din câte știm noi, nici nu intenționează asta, doar că, astăzi, nu întrezărim o variantă de stadion pentru posibilele întâlniri cu Steaua sau Dinamo. Noua arenă „Francisc Neuman” nu va fi gata nici în 2017, iar la „Motorul” lucrările de renovare se desfășoară de parcă…stau.
Până una alta, băieții lui Laurențiu Roșu mai au de luat 6 puncte în această stagiune și, dacă Sepsi nu se încurcă, să joace și un baraj de promovare/menținere împotriva celor de la Pandurii, ACS Poli sau Chiajna. Iar dacă obiectivul va fi realizat, licență există. Stadion, mai vedem…

Recomandările redacției