Cele două grupări arădene de ligă secundă au câțiva juniori sau fotbaliști tineri care au atras deja privirile multor oameni implicați în fotbalul românesc. Sorin Parachiv și Valentin Badea, doi foști jucători ai Stelei, au devenit impresari și sunt o prezență constantă pe stadioanele primelor trei divizii. În confruntarea dintre UTA și Chindia Târgoviște cei doi au luat loc în tribuna oficială și s-au întreținut în permanență cu Eusebiu Pistru, fostul secretar de stat în Ministerul Tranposturilor și un apropiat al conducerilor formațiilor arădne. Cum scopul declarat al UTA-ei este promovarea fotbaliștilor tineri, cu siguranță cei doi impresari au ce vedea și nota la partidele disputate de arădeni. Sorin Paraschiv și Valentin Badea au fost în acest tur de campionat și la Pâncota, la confruntarea cu Baia Mare, deci sunt deja familiarizați cu ceea ce poate oferi județul nostru în materie de juniori pentru posibile transferuri.
Tot sâmbătă, dar la Pâncota, a fost prezent și Florin Iacob. Impresarul timișorean le-a spus apropiaților că are  câteva nume interesante pe lista sa și că este posibil ca în următoarea perioadă de transferuri să le propună cluburilor din prima ligă.

Recomandările redacției