Echipa fanion și-a îndeplinit obiectivul primăverii, salvarea de la retrogradare, dar ce se va întâmpla de la anul? E întrebarea la care nici conducerea clubului nu găsește răspuns pentru simplul fapt că nimic nu s-a schimbat din iarnă încoace, mai precis din momentul în care Alexandru Meszar și echipa sa și-au scris demisia în alb. „Dorim o altă conducere la club, una potentă financiar sau cu influențe financiare adecvate, pentru a putea oferi publicului arădean mult așteptata promovare. În cazul în care nu se identifică noua conducere, vom asigura continuitatea la club până la terminarea campionatului. ”, spunea Meszar pe 16 decembrie 2017, ziua în care a devenit – practic – oficială implementarea politicii low-cost.
Așadar, cu un lot de jucători având o medie de vârstă de 21-22 de ani, infinit mai ieftin față de „vedetele” din tur, „Bătrâna Doamnă” și-a îndeplinit obiectivul mini-returului, iar echipa va juca și la anul în Liga 2-a. Ionuț Popa a avut un rol important în acest sens, însă a spus-o deja public că nu mai este dispus să continue în „alb-roșu” dacă UTA nu țintește din nou promovarea în Liga 1. Asta înseamnă investiții în fotbaliști de valoare, însă cine își asumă aceste investiții? Prin urmare, din informațiile noastre, „Mister” a solicitat încheierea mandatului la cârma echipei fanion a Aradului, însă conducerea Campioanei Provinciei l-a convins să mai rămână cel puțin până la finalul stagiunii. Între timp, se pare că actuala conducere a clubului va veni din nou în fața pilonilor reprezentați de Primărie și Suporter Club UTA cu demisia scrisă, în speranța că se va găsi o altă variantă de continuitate din rândul unor oameni de afaceri sau societăți co­merciale dispuse să investească în brandul numărul unu al Aradului.
Cum s-a ajuns aici? Proiectul pornit acum 5 ani de zile a avut la bază următorul angajament: Primăria suportă cheltuielile de pregătire și de competiție pentru echipele clubului, grupul Cotta asi­gură salariile și primele, Atletico pune la dispoziție fondul de jucători pentru toate nivelele, iar SCU oferă drept de folosință sigla și culorile UTA-ei. Înțelegerea a funcționat aproximativ doi ani și jumătate până la retragerea grupului Cotta din proiect. În ultimii doi ani și jumătate, după retragerea importantei societăți comerciale arădene, clubul UTA a achitat salariile și primele jucătorilor și antrenorilor din banii încasați pe Dennis Man și Adrian Petre, dar și din împrumuturi de la Atletico. Având în vedere că în viitorul apropiat nu se preconizează transferuri de jucători, iar resursele clubului Atletico s-au terminat și ele, prin urmare nici împrumutul sorei mai mari nu mai este posibil, este clar că e nevoie să se întâmple ceva.
Care ar fi soluția? Ideal ar fi să apară un investitor, un patron, care să pună la bătaie cel puțin 500-600 de mii de euro pe sezon. În caz contrar, utiștii ajung din nou să bată la ușa Primăriei. Aici, Gheorghe Falcă și apropiații săi care asigură majoritatea în Consiliul Local Municipal ar rezolva problema printr-o ridicare de mâini pentru aprobarea decontarării salariilor și primelor din banii pe care îi alocă deja clubului. 95% dintre cluburile de Liga 2-a, dar și alte sute de grupări din diferite ramuri sportive, se bucură de aceste bene­ficii. Și asta fără ca vreo autoritate supremă a Statului să pedepsească în vreun fel Primăriile sau Consiliile Județene care suportă și astfel de cheltuieli din bani publici.
Și, oricum, bugetul orașului nu ar fi afectat și asta pentru că UTA nu ar solicita bani în plus, ci pur și simplu dorește să i se aprobe decontarea cheltuielilor salariale ale jucătorilor și personalului din banii care i se alocă anual. Legea permite acest lucru. Echipa fanion a orașului primește bani de la Primărie doar pentru 6-7 luni. Astfel, primele 5-6 luni ale anului sunt fără finanțare, iar la sfârșitul anului UTA ajunge în postura de a restitui ce nu a reușit să cheltuie. În tot acest timp, jucătorii rămân neplătiți cu lunile!
Așadar, în zilele ce urmează, toți factorii implicați: Primăria, Suporter Club UTA și actuala conducere ar trebui să se pună din nou la aceeași masă pentru a găsi o soluție de continuitate. Cunoscând și situația stadioanelor din Arad, revenim la alte vorbe ale lui Alexandru Meszar, rostite de mai multe ori pe parcursul ultimilor ani: „UTA va promova când Aradul va fi pregătit!”. Așadar, pregătește Aradul ceva pentru sezonul competițional 2018-2019?

Recomandările redacției