Stadionul „Motorul“ a găzduit în această sâmbătă întâlnirea dintre Academia UTA și ACS Târgu Mureș 1898, în cadrul etapei a 3-a a Ligii Elitelor U16.

Chiar dacă pe hârtie meciul părea a fi unul ușor, juniorii UTA-ei s-au chinuit în prima jumătate de oră cu mai tinerii adversari. În minutul 31, Curtuiuș bate o lovitură de colț în careul mic și Buză deschide scorul. Aprins fiind fitilul, jocul arădenilor a prins consistență, iar până la pauză s-a mai marcat de două ori. În minutul 36, la un contraatac pe dreapta, Curtuiuș trimite o minge pe șapte metri și Bădău înscrie cu latul. Pe finalul primei reprize, Blaga trimite mingea în plasă cu capul, după centrarea aceluiași Curtuiuș, anunță UTA.

La începutul reprizei a doua UTA face 4-0, Bădău realizând dubla după o diagonală a lui Buză, din propriul teren. Adversarii au marcat golul de onoare în minutul 75, prin Covaci.

UTA: Hudiștean – Mocriș, Maghiar, Buză, Olăroiu, Curtuiuș, Bercea, Nica, Bădău, Blaga, Bușu.

Au mai jucat: Neaga (57), Roman (57), Roșu (61), Neag (71).

Rezervă: Egeto.

Au marcat: Buză (30), Bădău (36, 42), Blaga (38).

Antrenori: Sorin Botiș, Huțan Sebastian.

Etapa viitoare juniorii U16 ai Academiei UTA au o nouă deplasare lungă, la LPS Satu Mare.

Recomandările redacției