alessiaSâmbătă seara, meciul dintre ASA Târgu Mureș și UTA a fost interupt în mi­nutul 71 și s-a reluat ieri de la scorul de 0-0. Ceața deasă a fost cea care i-a obligat pe arbitri și observatori să spună stop fotbalului, într-un moment în care arădenii erau la cârma jocului de pe arena „Transil”. „M-am înțeles într-un minut cu Ovidiu (n.a. Sabău), nu jucăm la 11 fiindcă riscam ca și la acea oră să fie ceață. Rămâne de văzut dacă această întrerupere ne avantajează sau nu, tot ce trebuie să facem e să rămânem concentrați și să ne recuperăm forțelele. Ne așteaptă 20-25 de minute intense, sperăm să găsim și golul ce ne-a lipsit în această seară. Echipa începe să joace așa cum îmi doresc eu și, cred, și suporterii noștri, dar ar fi excelent dacă am obține un rezultat bun mâine”, ne declara sâmbătă seară Eugen Trică.
Rămânând încă o noapte la hotelul Alessia din Târgu Mureș, utiștii au avut cheltuieli neprevăzute cu cazarea. La sărăcia lucie de la club, „oficialii” erau nevoiți să găsească soluții, însă printre acestea nu se afla în niciun caz Marțean. „Nu avem nevoie de sprijinul acelui personaj, ne descurcăm cum putem. Am înțeles că vrea să vină la hotelul unde suntem cazați, dar deja am anunțat Poliția. Suntem păziți de 2-3 polițiști, domnul nu are ce căuta în preajma echipei. Nici acum și nici cu altă ocazie. Băieții au nevoie de liniște și de odihnă, nu o să-l lăsăm să se apropie de ei”, ne-a mai mărturisit antrenorul „alb-roșiilor”.
Din informațiile noastre, Marțean încearcă să le transmită jucătorilor că aceia care sparg unitatea vestiarului își vor primi salariile pe luna septembrie, iar ceilalți vor pleca odată cu Trică de la echipă când – chipurile – dejeanul va deține puterea în Calea Aurel Vlaicu. Adică la Anul și la Mulți Ani!

Recomandările redacției