Utiștii au decis: Pleacă din Arad pentru ultimul meci oficial al anului!

0
191

Retragarea din campionat a celor de la ACS Berceni s-a oficializat, ieri, și la Federația Română de Fotbal. Prin urmare, UTA va sta la mijlocul săptămânii viitoare când ar fi trebuit să întâlnească acasă, în intermediară, formația ilfoveană. Pe de altă parte, e cunoscut demersul mai multor divizionare secunde, acela de muta pentru 2017 cele două jocuri ce ar trebui să se dispute în luna decembrie. Dar, dacă conducerea FRF-ului nu va fi de acord, clubul fanion al Aradului a transmis public că pe arena „Motorul” nu dispută nicio partidă oficială în 2016.
Iată comunicatul clubului pe acestă temă, rostit de Codru Grădinariu în conferința de presă de ieri:
„Toate bazele sportive pe care ne desfășurăm activitatea sunt închiriate de la Primărie. Având în vedere cele întâmplate în vară, la meciul cu Voluntari și prognozele meteo de dinaintea meciului cu Timișoara, la inițiativa proprie, sprijiniți de mai mulți membri de la Suporter Club UTA și de domnul Ignat (ca o paranteză, venit din concediu alături de noi), de la Primărie, am încercat să evităm ca terenul de joc să fie înfundat.  Am dorit să nu repetăm situația de la meciul cu Voluntari. Am acoperit toată suprafața de joc cu folie, am chemat și elicopterul a doua zi pentru a usca terenul, însă ploaia nu s-a oprit. Terenul de la Sînnicolau a fost inundat și același lucru s-ar fi întâmplat și la Motorul dacă nu încercam protejarea. Lucrările efectuate la teren în săptămânile de dinaintea jocului cu Timișoara au fost o nereu­șită, ducând efectiv la mocirlirea terenului. Nu s-a putut juca într-adevăr așa cum Laurențiu și băieții au pregătit meciul.
Vă asigurăm că nu vom mai disputa niciun meci pe teren propriu în asemenea condiții. Dacă va fi nevoie, vom disputa unul sau două jocuri în altă localitate. Am studiat variantele Pîncota, Șiria, Salonta sau chiar Oradea. Suporterilor noștri li se va asigura transportul dus-întors gratuit.
Soluția pentru rezolvarea stării terenurilor aparține proprietarului bazelor sportive. L-am invitat astăzi alături de noi (n.a. la conferința de presă săptămânală a clubului UTA) și pe domnul Dugăeșescu Marin, dar a refuzat participarea la conferință.
Biletele vândute la pachetul UTA – Poli sunt valabile pentru următoarele două meciuri pe teren propriu”
Pe de altă parte, Codru Grădinariu, directorul general al UTA-ei, a recunoscut că nu știe exact situația stadioanelor menționate în ceea ce privește omologarea pentru Liga a II-a. Laurențiu Roșu cunoaște doar condițiile pe arena „Otto Greffener” din Șiria, în timp ce Marius Chindriș e sigur: „Ultima oară când am jucat la Oradea (n.a. foto), gazonul s-a prezentat în condiții foarte bune. Personal, aș prefera să jucăm acolo”.
La ora aceasta doar stadionul din Șiria e omologat pentru Liga a II-a. Sigur, și celelalte: Pâncota, Salonta și „Iuliu Bodola” din Oradea pot fi omologate în cazul în care corespund cerințelor comisiei ce le va inspecta la solicitarea UTA-ei, însă, din informațiile noastre, cel puțin gazonul din orașul de pe Crișul Repede s-ar putea strica până pe 10 decembrie, când „alb-roșii” ar putea da piept cu Foresta Suceava. Juniorii Luceafărului (două grupe) mai au programate patru partide până atunci, ultimele două pe 3 decembrie și riscul ca terenul să nu fie tocmai bun e mare.
Altfel, clasamentul la zi, după retragerea Berceniului, arată astfel:

clasament-1617-et17a
UTA joacă următorul meci oficial sâmbătă dimineața (ora 11), la Balotești, cu formația locală de pe locul 16. „Întâlnim o echipă luptătoare, arțăgoasă, care nu prea construiește jocul, ci apelează mult la mingi lungi, direct pe poartă. Au și un jucător suspendat, pe Herea, în timp ce noi s-ar putea să nu putem conta pe Strătilă”, a menționat Laurențiu Roșu, antrenorul arădenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.