Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pe perioada pregătirilor şi a competiţiilor, atunci când acestea se vor putea derula, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonamente, citează Agerpres. Inclusiv pentru UTA, apare o provocare imensă, atâta timp cât baza sportivă de la „Motorul”, unde se pregătesc și joacă „roș-albii” nu beneficiază de condiții de cazare și masă, așa cum anunță Stroe că ar trebui create pentru omologarea în condițiile pandemiei de SARS-CoV2.
„Azi nu vom vorbi despre reluarea competiţiilor, ci doar de faza de pregătire. Pentru moment, aşa cum spunea şi preşedintele României, bazele nu se vor redeschide pentru sportivii amatori. Pentru cei care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane. Condiţiile pentru sportivii de performanţă care sunt enunţate în acest ordin sunt complexe şi descriu un regim strict de izolare şi cantonament. Pentru că atât pe perioada pregătirii, cât şi pe perioada competiţiilor, când se vor putea relua, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonament. Iar fiecare club sau federaţie care doreşte să înceapă pregătirea trebuie să deţină o bază sportivă proprie cu toate utilităţile”, a afirmat ministrul Stroe.
Stroe: „Antrenamentele se vor desfăşura numai în regim izolat,
în patru etape”
„Fiecare participant la cantonament trebuie să respecte prevederile din acest ordin privind pregătirea numai în regim izolat. Antrenamentele se vor desfăşura numai în regim izolat, în patru etape: pregătirea antrenamentului, sesiuni individuale, sesiuni în grupuri mici şi sesiuni de antrenament colectiv. Sportivii şi antrenorii nu vor putea părăsi baza de antrenament. Singura excepţie va fi cea pentru efectuarea vizitei medicale obli­gatorii”, a explicat Ministrul Tineretului şi Sportului.
Înainte de intrarea în cantonament, fiecare sportiv trebuie „să stea 14 zile în izolare totală, iar la ieşirea din izolare vor fi testaţi pentru COVID-19”. Acesta a menţionat că toţi sportivii care vor dori să reia pregătirile după ieşirea din starea de urgenţă vor fi obli­gaţi ca înainte de a intra în canto­nament să stea în izolare totală la domiciliu timp de două săptămâni. „Pentru ca spor­tivii cu antre­norii, medicii şi ceilalţi din staff să îşi reia antrenamentele ei trebuie să stea 14 zile în izolare totală, iar la ieşirea din izolare vor fi testaţi pentru COVID-19. Doar cei care au fost testaţi negativ vor fi admişi în bazele sportive de pregătire. Personalul administrativ va sosi înaintea sportivilor şi va lucra în ture de 14 zile, deci vor sta şi ei acolo în cantonament. De asemenea, vor fi şi ei testaţi pentru COVID-19. Procurarea testelor şi achizi­ţionarea acestora vor fi făcute de clubul sau federaţia respectivă”, a mai spus Ionuţ Stroe, citat de Agerpres.
Drăgan: „Sacrificii din partea
tuturor”
După conferința de presă susținută de Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului, „oficialii” Clubului UTA au început să discute aplicat ce ar însemna din punct de vedere logistic cantonarea fotbaliștilor după data de 15 mai.
Conducerea clubului l-a contactat, bine­înțeles, pe antrenorul Laszlo Balint, care tocmai terminase antrenamentul online cu elevii săi pentru a încerca să găsească cea mai bună soluție pentru perioada pre competițio­nală, de o lună de zile, în condițiile speciale, chiar draconice, impuse de autorități. „Tot ceea ce vă pot spune în momentul de față este că avem un plan bine gândit, dar așteptăm clarificări din partea Federației Române de Fotbal pentru a vedea dacă îl și putem pune în practică. Din câte observăm, domnul Ministru al Sportului vorbește despre cantonamente permanente, care, din câte se știe, nu sunt prea agreate de fotbaliști pe termen lung. Dar, va trebui cu toții să facem sacrificii și să rămânem concentrați pe meciurile rămase de jucat în acest sezon și, bineînțeles, îndeplinirea obiectivului pe care ni l-am impus. Joi, urmează să discutăm din nou prin videoconferință cu conducerea FRF, deși, probabil, va
exista un punct de vedere oficial al Fede­rației chiar de astăzi sau mâine”, spune Claudiu Drăgan, directorul sportiv al UTA-ei.
Așadar, gruparea emblemă a Aradului își conturează strategia pentru perioada ce urmează, deși, dacă ar fi să se respecte la milimetru condițiile impuse de autorități, în oraș e greu de identificat o soluție viabilă. La nivel de județ, în schimb, există o bază sportivă care ar oferi condiții de cazare (hotel), masă (bucătărie proprie) și antrenamente (pe un teren de iarbă naturală) și vorbim despre cea de la Sebiș, acolo unde, momentan, nu mai există fotbal, după ce Naționalul s-a retras din campionatul Ligii a III-a chiar în pauza dintre tur și retur.

Recomandările redacției