filaretPentru prefața meciului de la Hunedoara, Claudiu Drăgan și Roland Nagy le-au dat cuvântul la doi dintre fotbaliștii cu prezențe constante în acest sezon – Marius Chindriș și Richard Filaret. Întreaga tabără arădeană e conectată la ultima etapă a turului și a lăsat în spate egalul de săptămâna trecută. „Cum se spune, ultima impresie contează. E meci dificil, trebuie neapărat să-l câștigăm, restul nu ne interesează. Avem un semieșec acasă, mergem să luăm cele 3 puncte!”, a decretat Chindriș.
„E ultima etapă și vrem să intrăm în vacanță cu gustul victoriei. Vrem și trebuie să câștigăm la Hunedoara. Ne așteptăm la o mobilizare foarte bună din partea lor, metaforic, să moară pe teren. Dar avem puterea să luăm cele 3 puncte și să ținem aproape. Poate terminăm chiar pe locul 2, mingea e rotundă”, a completat Filaret, care a jucat la Hunedoara o jumătate de sezon acum câțiva ani.
„Cu jumătate de ochi, arădenii sunt atenți la meciul de vineri al Sebișului, de la Lugoj. „Până să mă uit în curtea altora, trebuie să mă uit în curtea noastră. Lugoj poate să pună probleme Sebișului, și Becicherec a făcut egal la Craiova, și Sebișul la Mehedinți. Noi avem o înfrângere, dar orice e posibil, cât timp adversarii sunt la fel de motivați cum sunt cu noi. Dar noi trebuie să câștigăm și mă interesează jocul nostru”, a subliniat Roland Nagy.
„Meciul de la Hunedoara e de importanță aparte, mai ales după remiza de sâmbăta trecută. Nu ne dorim altceva decât cele 3 puncte”, a concluzionat Claudiu Drăgan.

Recomandările redacției