Utiștii doresc să-și reia antrenamentele de luni: „Indiferent când reîncepem acest sezon, trebuie să fim la cel mai înalt nivel posibil”

0
192

În urma videoconferinței cu conducerea UEFA, la care au luat parte toate conducerile federale din Europa, Răzvan Burleanu s-a adresat, la rândul său, printr-un mesaj video lumii fotbalistice din România, ce aștepta lămuriri în special cu privire la data la care s-ar putea relua competițiile oficiale.
Președintele Federației Române de Fotbal a lămurit mai multe aspecte, spunând – printre altele – că sportul rege va lua pauză cel puțin atâta timp cât e decretată starea de urgență. Iar asta înseamnă că termenul de 31 de martie pentru posibilitatea ca întrece­rile să se reia nu mai este valabil, președintele Johannis decretând până cel târziu pe 16 aprilie starea de urgență în România.
În aceste condiții, formațiile din România mai au cel puțin o lună de zile de pauză forțată, adică fără a disputa meciuri oficiale. În ceea ce privește pregătirea, cel puțin utiștii au decis să se reunească luni, pe 23 martie. „Date fiind cele spuse de președintele Federației Române de Fotbal, este clar că nu vom juca meciuri oficiale mai devreme de partea a doua a lunii aprilie. În cel mai bun caz, eu cred că meciurile în Liga a II-a se vor relua după Paști și trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Fizic, tehnico-tactic și mai ales mental după o pauză forțată în plină perioadă competițională. Le explic mereu băieților că trebuie să fim maturi și responsabili, să ne adaptăm cu toții situației excepționale în care ne aflăm și să ne îndeplinim obiectivul. Așadar, indiferent când reîncepem și terminăm acest sezon, trebuie să fim la cel mai înalt nivel posibil. Nu vreau să creadă nimeni că avem un avans liniștitor, fiindcă nu este deloc așa cu atâtea meciuri rămase de disputat. Cu atât mai mult cu cât programul va fi foarte încărcat, comprimat și ar fi păcat să dăm cu piciorul la munca depusă până acum. Le-am transmis băieților că ne vedem luni după-amiază din nou la pregătire, sper să fie cu toții bine până atunci și, bineînțeles, și după aceea”,
ne-a declarat Laszlo Balint, antrenorul „Bătrânei Doamne”.
„Roș-albii” vor face din Arena „Motorul” un spațiu cât mai sigur pentru sănătatea lor în cele patru săptămâni fără jocuri pe puncte. „Și în această săptămână, jucătorii au de respectat un program individual. Pentru cei care stau la casă și au curte e puțin mai bine, dar și restul ar trebui să se des­curce. Am făcut și un grup pe whatsapp prin care țin legătura cu ei, mă interesez de sănătatea lor și a familiilor, iar până acum nimeni nu mi-a spus că se simte rău. Când ne întoarcem cu toții la Arad, vom lua măsuri de autoprotecție la Motorul. O să continuăm să dezinfectăm vestiarele și vom interzice accesul persoanelor străine la stadion. Sunt sigur că și suporterii noștri ne vor înțelege, vom ține legătura cu ei prin media sau site-uri de socializare, cu speranța ca la vară, iunie, iulie, când se va termina acest campionat, să sărbătorim împreună îndeplinirea obiectivului”, a adăugat tehnicianul liderului ligii secunde la fotbal.
În fotbalul românesc, au apărut și discuții cu privire la posibilitatea ca salariile pentru fotbaliști și staff să nu fie achitate sută la sută pe perioada în care activitatea este „înghețată”. „Nu am avut niciun fel de discuții cu conducerea Clubului UTA pe această temă, nu cred că se pune pro­blema la noi. Până la urmă, nu e vina noastră că nu jucăm, noi chiar vrem să ne facem treaba într-o meserie pe care o iubim și o facem cu pasiune și respon­sabilitate. Repet, datoria noastră este să fim cât mai pregătiți de reluarea campionatului, indiferent când se va întâmpla asta”, mai afirmă Balint.
Există, totuși, un fotbalist care nu-și va relua antrenamentele de luni. Denis Hrezdac va trebui să se opereze pentru refacerea liga­mentelor de la genunchiul piciorului drept. „E o pierdere pentru noi și nu o spun doar prin prisma faptului că era o variantă bună de junior. Denis a demonstrat că putem conta oricând pe el, a progresat mult în ultimul timp și-l așteptăm și mai puternic alături de noi. Încă nu știm când se va opera, observăm cu toții că altele sunt urgențele medicale acum, este – însă – clar că-l vom mai vedea pe teren de abia la toamnă”, a încheiat „principalul” utist.
UTA a ajuns la cota de 50 de puncte şi e lider detaşat în Liga a II-a, la 11 puncte distanță de ocupantele celorlalte locuri pe podium,
CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.