utabm1Deși pentru „Bătrâna Doamnă” sezonul se încheiase odată cu succesul de joia trecută, jucătorii au mai efectuat două antrenamente și au disputat și amicalul de la Jimbolia. De joi, însă, Adrian Falub a sistat antrenamentele, dar fără a decreta oficial vacanță în Calea Aurel Vlaicu. „O să ne întâlnim cel târziu luni, la ora 12, dar dacă vom avea ce să le comunicăm mai repede fotbaliștilor s-ar putea să ne vedem și în weekend. Cu toții trebuie să aflăm ce avem de făcut din sezonul următor, nu putem pleca în vacanță fără a știi unde și la ce ne vom întoarce”, a explicat antrenorul „alb-roșiilor”, căruia, ca și majorității utiștilor (exceptându-i pe Monac, Neagu și Bîrză) le expiră contractul cu UTA pe 30 iunie.
Însă, cu toții, jucători, antrenori și angajați, au restanțe financiare pe două luni de zile, iar de pe 15 iunie s-ar face trei. Însă, conducerea clubului îi mai au pe statul de plată și pe Cătălin Bucur și Ali Calvin Tombaye. Plecați de la echipă în iarnă la Gloria Bistrița, respectiv Elore Bekescsaba, cei doi fotbaliști nu și-au primit nici până acum toate restanțele. În total, cei doi fotbaliști mai au de încasat 5500 de euro, altfel UTA riscă să fie amendată și depunctată în ediția de campionat ce s-a încheiat la mijlocul acestei săptămâni.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției