herculaneDupă succesul cu Gloria Bistriţa, „Bătrâna Doamnă” vrea să scape şi de  „lanterna roşie” în urma deplasării de la o altă codaşă. La Motru, utiştii ţintesc toate punctele şi pentru asta şi-au făcut un plan bine pus la punct. Delegaţia „textiliştilor” pleacă după antrenamentul de joi dimineaţă de la Arad cu direcţia staţiunii cărăşene, Băile Herculane. „Alb-roşii” se vor caza la Golden Spirit, iar ultima şedinţă de pregătire înaintea disputei cu gorjenii o vor efectua pe Valea Cernei.
„Vom face deplasarea în două zile, schimbăm aerul, sperăm să fim cât mai pregătiţi pentru partida de sâmbătă”, ne-a mărturisit Dorin Micşa, administratorul special al arădenilor.
Din informaţiile noastre, din Franţa, Adrian Marţian nu prea este de acord cu planul de bătaie al utiştilor şi chiar ar putea să le impute acest lucru în cazul unui rezultat nesatisfăcător la Motru. Ceva mai multă încredere în favoriţi au suporterii, care fac eforturi pentru a ajunge în Oltenia. Prin urmare, Suporter Club UTA anunţă organizarea unei deplasări la Motru, plecarea urmând să se efectueze cu microbuzul din faţa stadionului UTA în dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 octombrie, ora 4. Costul deplasării este 65 de lei. Înscrierile se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0722-725081.

Recomandările redacției