falubgazAdrian Falub şi-a trimis elevii în vacanţa de iarnă până pe 14 februarie. De luni, aceştia ar trebui să-şi reia activitatea în vederea returului ligii secunde, însă prima întâlnire a noului an ar putea fi amânată. Din momentul în care Giovanni Catanzariti a afirmat răspicat că nu mai are posibilităţi financiare pentru a mai investi la UTA, clubul pare a nimănui, iar antrenorul arădenilor nu crede că e oportun ca să lucreze fără un punct de plecare şi o ţintă anume.
În cele câteva discuţii cu preşedintele Catanzariti, „principalul” echipei din Calea Aurel Vlaicu a realizat că lucrurile sunt cu adevărat grave, condiţii în care ziua de 14 ar putea fi una de vacanţă pentru utişti. „Situaţia e neschimbată şi mai mult decât alarmantă. Cu toţii sperăm să se mişte ceva în zilele ce urmează, să preia cineva clubul sau să se asocieze cu Gio, altfel există şanse mari să amânăm reunirea. Există şi aşa restanţe financiare importante faţă de jucători, mai sunt şi alte probleme administrative stringente, e momentul în care preşedintele trebuie să ne spună ceva în mod oficial, să ia o decizie şi să ne-o comunice şi nouă. Nu cred că putem merge aşa mai departe. Cel puţin eu nu m-am mai întâlnit în cariera mea de antrenor cu o astfel de situaţie, deşi în fotbalul românesc nu te mai miră absolut nimic în ziua de azi. E greu să începem munca în stare de incertitudine şi de aceea luăm serios în calcul amânarea reunirii lotului. Eu nu le pot spune jucătorilor să-şi facă meseria cu profesionalism, atâta timp cât nu ştim ce ne rezervă viitorul”, a explicat Falub.
Întrebat dacă, prelungiindu-şi forţat vacanţa, Gligor et. comp ar putea compromite debutul returului, respectiv derby-ul cu ACS Poli, tehnicianul „textiliştilor” a spus: „Din punct de vedere sportiv, nu cred că ar fi o problemă câteva zile în plus inactivitate. În schimb, moralul jucătorilor ar avea de suferit, cum şi nici organizatoric nu ar fi prea bine să amânăm reunirea. Dar, astea contează prea puţin la cât de mari sunt problemele la UTA”.

Recomandările redacției