chindris-cotocPuși în gardă după egalul de acum două săptămâni, cu Millenium Giarmata, roș-albii au strâns rândurile pentru ciocnirea de la Lugoj. Arădenii merg într-un oraș ce le trezește
amintiri plăcute, acolo au reușit promovarea, vara trecută. Acum nu vor să le lase „vulturilor” lui Cosmin Petruescu nicio șansă.
„Vrem să ne consolidăm po­ziția de lider! Doar așa putem să arătăm ca o echipă de pe primul loc. Nu vom lăsa nimic la voia întâmplării, suntem atenți să nu ne scape niciun detaliu”, e mesajul mijlocașului Marius Chindriș, pregătit să revină în prima echipă, după ce i-a trecut suspendarea.
Pe aceeași linie e și tânărul apărător Beni Cotoc, cel care făcea cuplu cu Sorin Botiș pentru victoria de pe terenul oltenilor lui Ciurea, de la Filiași, în urmă cu două săptămâni. „Înainte să înceapă returul, ni s-a spus clar că vom avea unsprezece finale. Așa că vom trata și acest meci ca pe o finală, dorim să venim acasă cu cele trei puncte!”, spune Cotoc.
Filaret și Tudor au avut mici pro­bleme medicale, dar sunt buni de joc vineri după-masă. E în program plin și Blănaru, dar probabil că va primi meci „plin” la echipa a doua, în Liga a IV-a, pentru a reveni cât mai rapid la ritmul de joc.

Recomandările redacției