Finalul de sezon al „Bătrânei Doamne” se joacă și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de la Lausanne. Cu sprijinul avocaților Cosmin-Flavius Costaș și Septimiu Ioan Puț, UTA a dat în judecată Federația Română de Fotbal, cu scopul de a-și recupera punctele pierdute prin înjumătățire înainte de intrarea în play-offul de șase formații.
După cum se știe, apărătorii „Bătrânei Doamne” au negociat cu omologii lor din tabăra federală o urgentare a judecatei și, implicit, pronunțării verdictului. „Federația Română de Fotbal a agreat propunerea Clubului UTA de judecare rapidă a apelului, propunând ca soluția să fie pronunțată până pe 3 iulie 2020. Clubul UTA a propus ca apelul să fie judecat de un singur arbitru, propunere care a fost acceptată, deoarece clubul nostru suportă toate costurile. Federația Română de Fotbal dorea soluționarea cazului cu trei arbitri. Cu acordul ambelor părți, s-a stabilit ca limba procedurii să fie limba engleză” – informau Costaș și Puț pe 12 iunie.
Fiindcă enunțul ”până pe 3 iulie” poate însemna și o soluție ceva mai rapidă, am solicitat lămuriri suplimentare, dar: „Împreună cu avocații Federației Române de Fotbal am convenit un program al procedurii la TAS, iar procedura prevede următorii pași. Până vineri, 26 iunie, Federația își va formula apărarea, în sensul în care va combate argumentele aduse de clubul UTA. Apoi, cel mai probabil miercuri, pe 1 iulie, va avea loc audierea. Date fiind restricțiile impuse de vremurile pe care le trăim, părțile nu vor trebui să se deplaseze în Elveția, ci audierea va avea loc prin videoconferință. Ce mai putem transmite la această oră, este că judecătorul desemnat este englez și el va da un verdict și în procesul intentat de Progresul Spartac Federației Române de Fotbal”, ne-a comunicat Cosmin-Flavius Costaș.
Așadar, mai devreme de luna iulie nu vom avea un verdict în cazul ”UTA v.s. FRF”. Și, dacă pe 1 e audierea, probabil vor trece cel puțin două zile până la pronunțarea soluției, iar asta înseamnă că arădenii vor afla cu puține ore înainte de primul fluier al partidei cu Petrolul (ce se va da în weekendul 3-5 iulie) cu câte puncte pleacă în sprintul final pentru promovarea în Liga 1.
Va fi de văzut, însă, și care va fi reacția Federației în cazul în care „Bătrâna Doamnă” va avea, din nou, 50 de puncte în clasament. E greu de crezut că vineri, 3 iulie, „echipa Burleanu” va mai schimba sistemul competițional, în sensul în care să întindă play-offul pe parcursul a zece runde (tur/retur). Însă, s-a demonstrat, la Casa Fotbalului orice e posibil.

Recomandările redacției