Reprezentativa juniorilor născuți în 2003 s-a reunit pentru două partide de pregătire în fața selecționatei similare a Israelului. Primul duel a fost câștigat de tricolori U19 cu 2-0.

A doua partidă de pregătire va avea loc joi, 5 august, cu începere de la ora 21:00, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, și va fi transmisă în direct pe YouTube FRF TV.

Atacantul celor de la Farul, Luca Andronache, a fost cel care a reușit să marcheze ambele goluri ale întâlnirii, în minutele 11 și 25. Primul gol a fost marcat dintr-un penaly, iar cel de-al doilea gol a venit după o pasă decisivă oferită de utistul Claudiu Negoescu. Selecționerul U19 al româniei l-a utilizat pe jucătorul arădenilor pe aceeași poziție pe care îl folosește și Laszlo Balint, în dreapta liniei de mijloc.

ROMÂNIA U19 – ISRAEL U19 2-0

A marcat: Andronache (11, 25)

România U19: 1. Borbei – 2. Pîrvulescu (16. Ciobanu, 46 [13. Ciontea, 65]), 3. Sîrbu (Cpt.), 6. Ignat (14. Nicolae, 46), 5. Lazăr – 8. Pandele (17. Pintilie, 65), 4. Popescu (18. Trifan, 60), 7. Negoescu (20. Niță, 46), 10. Ilie (19. Covalciuc, 46), 11. Bodișteanu (21. Tudor, 60) – 9. Andronache (22. Chirițoiu, 60)

Rezerve: 12. Aldescu, 13. Ciontea, 14. Nicolae, 15. Amzar, 16. Ciobanu, 17. Pintilie, 18. Trifan, 19. Covalciuc, 20. Niță, 21. Tudor, 22. Chirițoiu

Selecționer: Adrian Văsîi

Israel U19: 1. Erlich – 2. Shafiki, 3. Fucs, 4. Edri, 5. Maatook – 6. Kancepolski, 8. Mutcha, 7. Ifrach, 10. Cohen, 11. Turgheman (Cpt.) – 9. Alturi

Rezerve: 12. Balson, 13. Eliyahu, 14. Lemkin, 15. Kravs, 16. Revivo, 17. Maman, 18. Gliklich, 19. Archel, 20. Oshmandi, 21. Lugasi, 22. Abarghil

Selecționer: Ofir Haim

Tricolorii U19 vor evolua în luna noiembrie în preliminariile EURO 2022. Vor întâlni Letonia (10 noiembrie), San Marino (13 noiembrie) și Turcia (16 noiembrie). Se califică mai departe la Turul de Elită cele 13 câștigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3.

Recomandările redacției