V-ați bătut joc de drumul Arad – Șiria! Dar cu Șiria – Pâncota ce aveți?

1
2418

Drumul Arad – Șiria trebuia să fie finalizat sau cel puțin să se circule deja pe el în condiții normale. După cum se poate ușor observa, drumul este departe de a fi finalizat, iar încurcătura este mai mare decât ne-o putem imagina. Firma Sylcontrans, cea care s-a ocupat de construirea drumului, pare să aibă probleme serioase și se vorbește că nu mai durează mult până când va ajunge acolo de unde a pornit: firmă de casă. Aceasta este și singura explicație logică pentru care Sylcontrans participă în disperare la licitații pentru a obține lucrări la alte drumuri, în ciuda faptului că peste tot unde a lucrat drumurile s-au făcut de mântuială. Cel mai bun exemplu este Arad – Șiria, pe care l-a distrus în totalitate, dar care se pare că a și dus firma în pragul colapsului financiar. Prin preluarea altor lucrări, firma ia dintr-o parte și pune în cealaltă, sperând că la un moment dat va ajunge cumva la liman.

Doar că până atunci arădenii au de suferit. Lucrările suferă întârziere, în cel mai bun caz – pentru că în ceea ce privește situația drumului Arad – Șiria problema nu pare să aibă vreo rezolvare – iar atunci când sunt finalizate sunt de foarte proastă calitate.

Așa s-a ajuns ca o fostă firmă de casă să își bată joc de banii și de nervii arădenilor. Oamenii sunt revoltați și intenționează să ceară explicații direct de la conducerea Consiliului Județean Arad. La rândul său, însă Iustin Cionca, președintele CJ Arad a spus în nenumărate rânduri că este foarte dezamăgit și în același timp îngrijorat de modul în care firma Sylcontrans se ocupă de drumul Arad – Șiria. În plus, Cionca acuză strategia firmei Sylcontrans de a participa și la alte licitații, în condițiile în care strarea lucrării de pe Arad – Șiria este catastrofală.

Catastrofală am spune noi începe să devină situația și pe sectorul de drum Șiria – Pâncota. Aceiași firmă – Sylcontrans, situație trasă la indigo după Arad – Șiria. În loc ca lucrările să avanseze, totul stagnează, iar utilajele și muncitorii sunt aproape de nevăzut. În schimb, drumul este spart, se circulă cu foarte mare dificultate pe o singură bandă, iar lucrările sunt de abia la început.

Șoferii sunt extrem de nemulțumiți și nu văd o ieșire prea repede din acest impas în care a fost băgat unul dintre cele mai circulate drumuri din județul Arad.

Voicu Sida

Adrian Cotuna

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.