Un proiect dedicat copiilor dezavantajați social urmează să fie lansat săptămâna viitoare, la Arad. Este vorba de proiectul educațional „O mână întinsă, un zâmbet în plus”, în care sunt implicate instituții și unități școlare arădene. În organizarea acestui proiect sunt implicate: grădinițele P.P.  1, P.P. „Elefănțelul” Alfa, P.P. 14, P.P. 15, P.P. „Căsuța Piticilor” și P.P. „Piticot” din Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Palatul Copiilor, Grădinița slovacă din Nădlac, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad și Biserica Ortodoxă Sega 1.
Proiectul se va derula în perioada anului școlar 2013-2014. „Având în vedere apropierea Sfintelor Sărbători de iarnă, nevoia de a fi mai buni și de a dărui a atins apogeul în sufletul organizatorilor. Ca urmare a acestui fapt, organizatorii au decis rea­- li­zarea acestui proiect din dorința de a întinde o mână celor cărora soarta nu le-a surâs”, a spus Flavia Dărău, organizator al acțiunilor din cadrul proiectului. Proiectul va fi lansat miercuri, 20 noiembrie, la Grădinița P.P. „Piticot”,începând de la ora 14.00.

Recomandările redacției